vineri, 25 ianuarie 2008

La umbra Codului Penal În adolescenţa mea făcea furori un catren, aparţinând unui mare umorist român, îmi cer scuze că nu-mi reamintesc acum numele lui, care suna cam aşa: „Hai să te fac un Tribunal, la umbra Codului Penal”. Nu mă îndoiesc că acest catren l-a inspirat şi pe preşedintele Traian Băsescu, care a trimis dintr-un foc opt foşti şi actuali miniştri la Parchete, pentru presupuse fapte de corupţie. De ceva vreme, viaţa politică românească se desfăşoară mai ales la umbra Codului Penal. Şi asta nu poate aduce nimic bun pentru viitor. De unde obsesia asta pentru justiţie, într-o ţară în care nimeni nu se sinchiseşte de lege? În fond, ce vedem noi în justiţie? Un arbitru onest, sau un instrument de a impune altora interesele şi soluţiile noastre? Întrebarea se referă în special la speţele care îi privesc pe politicieni, dar nu excludem de aici nici pe unii cetăţeni, profesionişti ai Codului Penal şi coşmarul oricărei instanţe, aşa - zişii procesomani. Câtă vreme, imediat după Revoluţie, am reconstruit sistemul instituţional şi cadrul legal al unui sistem politic democratic, tentaţia de a folosi justiţia în scopuri politice nu a fost prea mare. Lupta politică, după momentul mineriadelor, ale căror consecinţe au dat de gândit tuturor actorilor politici, s-a rezumat strict la spaţiul destinat ei în democraţie: partide politice, Parlament, mediile de informare, campaniile electorale. În tot acest timp poporul a fost arbitrul suprem, prin vot. Mai de voie, mai de nevoie, politicienii au acceptat decizia arbitrului şi s-au comportata ca atare. Ceva s-a schimbat după anul 2000, după intrarea în scenă a lui Traian Băsescu. Traian Băsescu, omul care se prezintă pe sine omul poporului, prin excelenţă, omul cu un discurs populist, a decis să nu mai lase poporul să arbitreze lupta politică. Dispreţul său profund pentru regulile democraţiei este notoriu. Dispreţ care se întinde şi asupra poporului, mai mult sau mai puţin voalat. Să ne amintim modul discreţionar în care a exercitat funcţia de Primar General. Cel care acum se declară adeptul cel mai ferm al consultării poporului prin Referendum a refuzat sistematic consultarea bucureştenilor în legătură cu proiectele sale fanteziste şi lipsite de sens, cum este faimoasa pasarelă care traversează calea ferată la Gara de Nord, deşi i s-a cerut insistent acest lucru. A refuzat să recunoască voinţa bucureştenilor şi nu a lucrat cu primarii de sectoare, care erau din PSD şi nici cu majoritatea din Consiliul General. A folosit şi atunci justiţia pentru a bloca decizii luate democratic de cei care, asta e, nu erau de acord cu el. Mobilul acţiunilor în justiţie ale lui Traian Băsescu nu era grija pentru interesul public, ci dorinţa de răzbunare şi intenţia de a-şi distruge adversarii cu ajutorul Codului Penal. A refuzat să recunoască rezultatul alegerilor parlamentare din 2004, a impus guvernul şi premierul pe care şi le-a dorit. Când a intrat în conflict cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, iar Constituţia nu i-a permis să-l „radă”, a descoperit că mult mai eficient pentru sine şi pentru proiectele sale politice este folosirea justiţiei pentru a scăpa de indezirabili. Lupta anti-corupţie a fost pretextul ideal. Omul care are de dat socoteală pentru cele mai grave acuze de corupţie a ajuns, ajutat copios de o Curte Constituţională în derivă, care nu-şi mai înţelege menirea şi dă verdicte după cum bate vântul şi după cum se mişcă prin arhive dosarele de cadre, pardon! mapele profesionale, să hotărască destinul oamenilor politici. Traian Băsescu are puteri pe care nici Nicolae Ceauşescu nu le-a avut. Deciziile lui Ceauşescu puteau fi, fie şi teoretic, cenzurate de CPEx, de Comitetul Central, de Congresul PCR. Uneori au fost cenzurate, cel mai adesea nu, dar asta nu ţinea de reguli, ci de oameni fără demnitate şi fără şira spinării. Deciziile lui Traian Băsescu nu sunt cenzurate de nimeni, iar asta este legal şi constituţional. Procesul prin care Traian Băsescu decide aprobarea cererii de cercetare penală a demnitarilor este unui discreţionar, perfect opac şi imposibil de contestat. Aşa i-a distrus cariera executivă, dar şi pe aceea politică fostului ministru al Apărării, Teodor Atanasiu. Aşa se va întâmpla cu oricine va îndrăzni să-l înfrunte. Pentru asta s-a folosit de tot felul de slugi, de genul Monicăi Macovei, care, la rândul ei, va gusta din cupa amară a „recunoştinţei” băsesciene. Monica Macovei i-a construit instrumentul dominaţiei asupra clasei politice, prin intermediul modificării procedurii de numire a şefilor parchetelor. Aşa au ajuns la DNA oameni de casă ai lui Băsescu, gen Morar şi Ţuluş. Cât de idioţi ne pot crede cei doi, când, la o zi după ce ministrul justiţiei cere destituirea lor, iar pentru Ţuluş scoaterea din magistratură, pentru grave abuzuri şi pentru incompetenţă, îi încropesc acestuia un dosar penal, cer aprobarea pentru cercetarea lui, Băsescu le-o aprobă, iar nouă ne spun că asta e luptă cu corupţia! În fapt, Traian Băsescu a pus la cale şi lucrează la cea mai profundă operă de „ticăloşire” a sistemului instituţional, pentru subminarea democraţiei româneşti. Din „preşedinte-jucător” a ajuns „preşedinte-judecător”. Dacă el a hotărât că cineva este vinovat, Ţuluşii din dotare se vor grăbi să le fabrice dosare penale, iar presa aservită îi va linşa mediatic. Nimeni nu va mai fi la adăpost de abuzurile unui om care calcă pe cadavre pentru a-şi atinge obiectivele. Dacă acum politicienii sunt ţinta lui, cine poate garanta că mâine nu va veni rândul jurnaliştilor sau al celor din societatea civilă, care se opun politicii abuzive a preşedintelui României? Semne sunt: televiziunile aservite lui Traian Băsescu şi jurnaliştii lui de casă au început un război în toată regula cu adversarii şefului statului, din presă şi din politică, într-un mod care ne lasă un gust amar. La umbra Codului Penal comunist, pe care Monica Macovei a vrut cu tot dinadinsul să-l ţină în viaţă, Traian Băsescu îşi face mendrele. Viitorul democraţiei româneşti depinde acum de decizia Curţii Constituţionale în cazul Norica Nicolai. Dacă judecătorii Curţii Constituţionale îi recunosc lui Traian Băsescu dreptul de a refuza să confirme în funcţie miniştrii desemnaţi de premier, natura sistemului politic se schimbă radical. Trecem de la o republică semi - prezidenţială la una prezidenţială, cu tot ceea ce decurge de aici: Traian Băsescu nu va decide doar componenţa guvernului, ci şi politica lui. Ceea ce, într-un an electoral ca acesta, plin de tensiuni şi de confruntări, poate duce la reapariţia violenţei fizice în ecuaţia luptei politice. Dacă Justiţia ajunge să arbitreze jocul politic în locul poporului, putem spune adio democraţiei. Nu putem înlocui Constituţia cu Codul Penal, şi nici urna de vot cu boxa acuzaţilor. Este drumul cel mai sigur către totalitarism, fie el şi cu faţa lui Traian Băsescu. Mai avem măcar un dram de minte să înţelegem cât de departe s-a ajuns în subminarea democraţiei cu codul Penal? Vrem cumva să schimbăm catrenul: hai să te fac un nou Canal, la umbra Codului Penal?

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...