joi, 6 martie 2008

Când laşitatea legiferează
Până în momentul în care deputaţii au votat Legea votului uninominal, din lungul şir de motivaţii pentru care o lege sau alta iese într-un anume fel din Parlament lipsea laşitatea. Acum această lipsă a fost corectată. Practic, reprezentanţii poporului în Parlament au votat schimbarea sistemului electoral nu din motive de oportunitate, de necesitate sau de servire interesului public, ci din laşitate. Nu au avut puterea să se opună presiunii care a venit dintr-o anumită parte a presei, aservită până la greaţă Palatului Cotroceni, care întrece în obedienţă defuncta „Scânteia”, şi a „societăţii civile”, cea care vede idei şi crede că misiunea ei este „reformarea” cu orice preţ a clasei politice. Ni s-a spus până la saturaţie că românii doresc cu ardoare votul uninominal, că-l aşteaptă precum poporul evreu pe Mesia, că nu au decât un singur dor: la următoarele alegeri să voteze omul, nu lista. De parcă pe listă ar fi fost păsărici(sic!), nu oameni! În tot acest timp în care chipurile s-a dezbătut tema introducerii votului uninominal nu am văzut manifestată în nici-un fel dorinţa arzătoare a ”poporului” în ceea ce priveşte votul uninominal. Fapt care pune la îndoială existenţa milioanelor acelea de semnături în sprijinul schimbării sistemului de vot cu care se laudă partidele. Cum se face că din milionul ăla de semnatari ai iniţiativei PSD nu am văzut nici unul cu o pancartă, ceva, în faţa Parlamentului, în ziua votului? Or fi înţeles pentru ce semnează? Din laşitate şi de frica linşajului mediatic deputaţii au votat o lege despre care ştiu că va produce efecte opuse celor clamate, o lege care, în loc să rezolve problemele clasei politice, le agravează şi induce altele noi. „E bine? E rău? Va fi bine? Va fi rău? Nu ştiu încă. Legea şi votul din Parlament reprezintă însă cel mai clar exemplu de capcană creată de oamenii politici şi în care au căzut chiar ei. Ani de zile, pentru a arăta că ei sunt buni şi ceilalţi răi, că ei ţin seama de opinia alegătorilor, dar că sunt puţini, în timp ce oamenii politici ceilalţi nu stau cu picioarele pe pământul realităţii, nu simt nevoile poporului pentru că sunt aleşi pe listă şi de aceea este nevoie de vot uninominal, ca să avem omul şi parlamentarul, fiecare cetăţean să aibă deputatul sau senatorul său, pe care să-l aleagă şi pe care, apoi să-l tragă de urechi, unii politicieni au afirmat - până la saturaţie - că singurul medicament pentru vindecat actuala clasa politică (din care ei nu fac parte) sunt alegerile uninominale”, scrie, de exemplu, pe blogul său Adrian Năstase. Nu este singurul din PSD care are îndoieli. Dan Mihalache scrie, la rândul lui: „Trebuie să constat că subiectul sistemului electoral nu a parcurs o dezbatere raţională, ci a fost utilizat ca vehicul populist demagogic. Noi nu am discutat, pe fond, ce tip de scrutin se potriveşte actualei etape de dezvoltare politică a României, ce vrem să obţinem cu el, ci am demarat o „cursă a populismului” în ceea ce priveşte susţinerea publică a votului uninominal. E valabil si pentru PSD! Cu alte cuvinte: problema a fost nu cum configurăm sistemul politic prin sistemul electoral, ci cum un actor sau altul adiţionează „puncte” pliindu-se pe opinia publica…Asta este…” Aşa o fi! Dar e cam târziu pentru regrete! PRM şi UDMR au refuzat, din motive diferite, dar nu pe fond, uninominalul. PC l-a acceptat, dar îl contestă, alături de PRM, la Curtea Constituţională. PNL nu este foarte convins că-l avantajează uninominalul, dar nu putea vota altfel, de vreme ce Guvernul îşi asumase răspunderea pe marginea acestei legi. Iar PD-L nu-şi permite să cârâie, că-l fulgeră Zeus! Şi uite aşa ajungem la Traian Băsescu, adevăratul autor moral al impasului în care se găseşte România, prin adoptarea unei legi populiste, care, cum spuneam, nu va aduce beneficiile scontate. Traian Băsescu este un speculant politic de un cinism fără margini, un om lipsit total de morală şi de ruşine. S-a hotărât să mizeze pe votul uninominal, despre care iată ce afirma în 2006, la şcoala de vară a tineretului din PD, în septembrie 2006: „Ai momente când demagogic susţii o soluţie numai pentru că ţi se pare că dă bine la public, după care, când te duci în spatele uşilor la partid şi cu oameni care se pricep, începi să faci socotelile şi îţi dai seama că soluţia pe care o propui nu permite realizarea unei majorităţi democratice“ , doar în momentul în care se contura în Parlament o majoritate anti - prezidenţială, care l-a şi suspendat în aprilie 2007. De fapt, unde am ajuns? Din dorinţa de a se răzbuna, Traian Băsescu a folosit ameninţarea cu votul uninominal, dar s-a trezit că parlamentarii, de frica unui nou linşaj mediatic, i-au făcut pe plac. Acum, la rândul lui un laş, Traian Băsescu nu suflă un cuvânt, nu salută adoptarea legii, pentru că, de fapt, legea propriu-zisă nu-i mai serveşte la nimic. Abia dacă nu ar fi fost adoptată i-ar fi fost de folos, pentru ajuta PD-L printr-un discurs demascator, acuzator, la adresa „nemernicilor” din tabăra celor 322, care se tem de judecata poporului. Dacă bunul Dumnezeu ascultă rugăciunile nevolnicilor noştri politicieni, acum este probabil foarte ocupat! Nu avem nici-o îndoială că toţi se roagă pentru un verdict de ne-constituţionalitate, care ar mai amâna aplicarea Legii până la următoarele alegeri. Şi asta e o formă de laşitate. Această lege nu trebuia votată. Punct! Pentru că, în esenţă, este produsul laşităţii, fricii şi ipocriziei unor indivizi pentru care interesul naţional este o vorbă în vânt. Nici unul dintre ei, în frunte cu Traian Băsescu, nu mai are dreptul moral să vină să ceară votul românilor. O vor face, din păcate, pentru că au lipsit de la lecţia de morală. Şi pentru că ştiu că laşitatea lor este şi laşitatea noastră, a cetăţenilor...

7 comentarii:

Anonim spunea...

De fapt nici nu ar trebui să comentez. Ceea ce aţi spus e suficient şi mă reprezintă, în egală măsură.
Dacă ar mai rămâne ceva de spus ... am să o spun citând.( vai, ce ruşine ! am ajuns să citez din mine! - vorba lui Cioran). Aşa ca zic o dată ca acum jumătate de an:
http://danieloctavian.weblog.ro/2007-08-30/184722/Uninomi---ce%3F.html
apoi adaug ce spuneam la un post pe aceeaşi tema al domnului Mihai Mălaimare:
http://malaimare.wordpress.com/2008/03/03/maine-chiar-am-merita-sa-fie-desfiintat-parlamentul/

Şi cred că e suficient. Tâmpit acest comentariu, nu ?

Anonim spunea...

Doamne fereşte, absolut deloc! În fond, nu am pretenţia că am spus ceva nou. Încerc doar să transmit ceea ce simt. Şi ceea ce simt este silă şi revoltă. Să ştii că ceea ce faci este rău, dar să mergi cu turma, pentru că aşa dă bine la "popor", deşi pe "popor" îl doare fix în cur-iertată fie vorba proastă"-de votul uninominal, să o faci împotriva instinctului de conservare, nu mai vorbim de judecată, înseamnă că ţi-ai pierdut raţiunea de a fi ca politician.

Anonim spunea...

Corect ! Şi uite aşa ne trezim tropăind în băltoaca paradoxului. Pentru că exact politicienii care din laşitate, bube la dosar (sau alte asemenea binecuvântate motive ) s-au hotărât să împingă şi ei la cotiga uninominalului, exact aceiaşi politicieni spun, se vor trezi măturaţi tocmai de măsura care trebuia să-i salveze.
Votând, adică, pentru sistemul uninominam ( într-o formulă complet cretină ) au încercat să îşi conserve mandatul. Exact acel mandat pe care nu mai sunt siguri că îl vor obţine conform noii scheme.
Să nu ne mire, deci, dacă în puţine zile se va umple acvariul televizoarelor cu politicieni care n-au fost de acord cu acest sistem de vot. Şi conform unei vechi tradiţii să descoperim ce puţini au fost şi ce mulţi au rămas.

Anonim spunea...

În aceeaşi ordine de idei: jupân Costanda a încasat cele 18 milioane de euro de la Primărie. Asra e! Să trăiţi bine, ca Costanda!

Anonim spunea...

Da. Doar ce am văzut. Voiam să mestec ştirea în blog. Dar n-am cum, că m-a năpădit o silă "iremediabilă" - precum tristeţea lui Topârceanu.

Anonim spunea...

Felicitari pentru articol. Vad ca l-a preluat si Horia Blidaru pe blogul lui. As vrea sa pornim, poate, o discutie despre ce ar insemna un om politic de curaj in politica romaneasca de azi, ce zici?

Anonim spunea...

Corina, precum ştii, nu de altceva, dar ne cunoaştem de atâta vreme şi ai avut timp să afli că pot fi un tip extrem de incomod şi de rău de gură, pentru mine a fi un politician curajos înseamnă a fi un politician onest, care are un proiect şi care este dispus să se bată pentru el, indiferent de consecinţe. Şi mai cred că lucrurile se vor schimba în momentul în care un astfel de politician va risca un război cu presa, şi-l va câştiga!
Am fost, sunt jurnalist, dar nu am avut şi nu am pretenţia să fac eu agenda politicienilor. Eu cel mult pot pune agenda lor în faţa agendei cetăţenilor. Dar să ne înţelegem bine: există o diviziune a muncii, iar politicienii nu sunt nişte idioţi, care trebuie puşi sub tutela jurnaliştilor.
Ce-ar fi să ne vedem fiecare de ale noastre, să servim interesul public(dacă asta vrem şi suntem convinşi de obligaţia noastră cetăţenească)cu instrumentele specifice şi să nu mai murim de grija altora? S-ar putea să constatăm că ne-ar fi mai bine tuturor.
În fine, discuţia despre curaj în politică devine mai actuală ca oricând. Totul e să nu alergăm după "iepuri mecanici"!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...