marți, 10 iunie 2008

Lăcustele financiare
O poveste simplă, de la un economist amator: în anii 90 ai secolului trecut am avut bula speculativă a DotComurilor. Care mie mi-a adus aminte de romanul lui Paul Feval, Cocoşatul. Acolo era speculaţiile legate de Compania Indiilor de Vest. Care cum putea îşi deschidea un "birou" de negociat acţiuni ale Companiei, inclusiv în cuşca dulăului. După spargerea bulei DotCom a urmat bula speculativă a imobiliarului, că banii pierduţi de speculatori în economia Internetului trebuiau scoşi de undeva. Acum, că s-a spart bula imobiliarului, musai să apară o alta, că şi banii pierduţi în imobiliar trebuie musai scoşi de undeva. Şi aşa se formează o nouă bulă speculativă, cea a materiilor prime, vedeta fiind în acest caz petrolul, care ar costa, cum zice şeful OPEC, doar 70 de dolari barilul, dacă nu ar fi speculatorii, care, mai nou, joacă şi preţurile alimentelor.
Mai devreme sau mai tărziu se va sparge şi asta. Cine pierde? Invariabil, cetăţeanul! Cine câştigă? Cel care generează aceste bule: capitalismul financiar. El distruge valoare, pentru a crea cât mai mult profit! Pare paradoxal, dar nu este deloc aşa. Nu ne aflăm în situaţia distrugerii creatoare, când destructurarea unor sectoare ale economiei era urmată de naşterea altora noi, care compensau pierderile şi aveau efect de antenare asupra ansamblului economiei. Pe unde trece capitalul financiar speculativ nu mai creşte nimic! Cum nu mai creşte nimic după ce trece un stol de lăcuste!

8 comentarii:

Anonim spunea...

In sept. 2000 lui Clinton i-a dat mana sa scoata gaz de la rezervele strategice, ca erau la full dupa 10 ani de alimentare iar cu deficitul stateau bine de tot, ca si cu dolarul. A mai fost si un moment - unicul probabil - cand 1 euro s-a marcat la 85 us cents. Nu mai prind ei asa ceva. Acuma e vremea corelatiilor negative, cum spun priceputii in ale finantelor. Dolar slab - pret mare la galon, ca si exportatorii trebuie sa fie siguri ca-si scot profitul in dolari costelivi. Vedem ce-o spune G8 + China, India si Correa, ca doar ei inghit 65% din energie. Eu as miza pe rubla ca moneda regionala, in perioada urmatoare.

Anonim spunea...

Încă nu e momentul, dar vine şi vremea rublei!

Anonim spunea...

Pai ideea e a BM. Deshiderea fata de Rusia va fi colosala in perioada urmatoare. Sa vedem unde o gasi Romania resurse de intelepciune politica sa trateze cum trebuie fenomenul. Chiar un ministru pentru relatia cu Federatia nu mi s-ar parea deplasat. Din foarte multe motive.

Anonim spunea...

Desmond, îmbunătăţirea relaţiilor cu Rusia este esenţială pentru noi, economic vorbind.
BM are dreptate, teoretic. Cu un munte de petrodolari şi petroeuro în braţe, Rusia poate face din rublă o monedă de rezervă. Dar trebuie să o ajute şi economia, nu doar petrolul şi gazele.

Anonim spunea...

Asa m-am intrebat si eu: dupa globalizare ce va mai fi, unde o sa mai tot sara aceste lacuste (bine zis!) sa isi faca profitul? Exista o limita a profitului? Un amic englez ma dumirea ca nu, ca profitul se poate face atita timp cit exista inovatie. Totusi, sistemul pietelor libere e defect in acest moment si pe viitor nu se intrevede auto-reglarea. Statul ar trebui sa puna limite pentru maximum de profit, in sensul ca peste o anumita limita banii trebuiesc reinvestiti si create joburi. Cumva trebuie stopat avarismul din sistemul economic.

Anonim spunea...

Profitul nu poate creşte la infinit, indiferent cât de mare ar fi aportul inovaţiei tehnico-ştiinţifice! Aici greşeşte capitalismul financiar!

Anonim spunea...

O solutie exista si a fost deja experimentata de multe state dezvoltate: impozitul progresiv pe profit.
Cu cat cifra de afaceri este mai mare, cu atat rata de impozitare este mai mare.
La noi nu s-a auzit inca de treaba asta. Si, in focul competitiei fiscale, era gata-gata s-o uite si cei care o cunosteau.
Dar acum este atat de mare deranjul, incat toata lumea se mai gandeste. Am impresia ca statul se intoarce in afaceri!
Ca intotdeauna, romanii vor afla ultimii!

casandra

Anonim spunea...

Casandra, măcar de s-ar întoarce mai repede! Şi mai inteligent, că hoţii au acum MBA!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...