miercuri, 16 iulie 2008

Mafia retrocedărilor şi jegul civic
Mafia retrocedărilor din Bucureşti loveşte din nou. De data asta victimă este Uniunea Artiştilor Plastici, care îşi avea sediul în strada Nicolae Iorga, la nr.21. Cel care a semnat decizia de punere în posesie este Adriean Videanu. Acelaşi videanu care e vârât, alături de Traian Băsescu, în afacerea "Parcul Bordei-Satul Francez", care tocmai i-a adus lui Costel Constanda 68 de miloane de euro. Uite-aşa! Cât ai pocni din degete!
Membrii Uniunii au arătat nu o dată că documentele în baza cărora a fost făcută retrocedarea sunt de-a dreptul dubioase, dacă nu chiar false, de vreme ce în procesul-verbal din 1940, prin care Emanoil Slătineanu primea această clădire moştenire de la soţia sa, adresa indica Strada Nicolae Iorga nr. 21, în condiţiile în care, la acea vreme, strada purta numele lui Benito Mussolini, iar Nicolae Iorga trăia, bine-mersi! Cu toate eforturile lor, cei din conducerea UAP nu au avut acces la dosarul de retrocedare.
În acest caz de abuz strigător la cer, căcatul numit "societate civilă"( am pus ghilimele, pentru că în România este pe cale să se structureze o societate civilă demnă de acest nume, care se implică în proiecte de natură socială, care este un adevărat partener al cetăţeanului, şi care merită respectul şi susţinerea fiecăruia dintre noi), adică GDS şi compania, pupători de cur băsescian şi beneficiară de sinecuri de la stat n-a scos un diftong.
Credeţi că jegurile de la GDS, care au reuşit să oblige Parlamentul să le dea prin lege clădirea din Calea Victoriei 120 s-au deranjat cu ceva? Dă-i dracului pe artişti! Nouă să ne fie bine!
Clădirea în care funcţionează GDS a ajuns o ruină, este sub-închiriată, de mai bine de 18 ani acolo nu s-a dat c-o bidinea de var, e şi cârciumă, şi mai ştiu eu ce! Lor li se cuvine, că sunt luptători pentru democraţie! Luptători pe dracu! În afară de Radu Filipescu, cine a fost pe acolo anti-comunist pe vremea comunismului?
Şi credeţi că Daniel Morar şi gaşca lui de procurori abuzivi îl vor întreba de sănătate pe Adriean Videanu? Nu. Ei sunt ocupaţi să dea pe surse fragmente din "autodenunţul" martorului protejat Cristina Popa. Vă mai aduceţi aminte "atentatul" cu "vitrinol", pus la cale de hainul de Năstase la adresa ei? Ei bine, după spusele ei, a lucrat şi lucrează în continuare la firma despre care se afirmă că a făcut importurile de chinezării care constituie mita pentru Năstase. Iar idioţii ăştia de la DNA sunt vedete în Raportul Comisiei Europene! Şi atunci, cum să nu prospere Mafia retrocedărilor? Cât despre "societatea civilă", fie-i ţărâna uşoară!

5 comentarii:

Anonim spunea...

Asta despre Comisia Europeana chiar e un mister. De ce dau astia apa la moara la DNA? De ce nu vad abuzurile puterii si vinatoarea de vrajitoare? De ce trebuie Comisia UE sa dea indicatii despre nevoia de a "fabrica" corupti la nivel inalt (dar uitind total de problema reala a coruptiei din Romania)?

Anonim spunea...

Comisia Europeană ar trebui să se ocupe în rapoartele ei de corupţia din sistemul judiciar din România. Ati spus Dvs. la un moment dat cum se întocmesc rapoartele astea pe - acolo: cu iz de Cotroceni şi SIE . Ultima oară în acest sens v-aţi referit la raportul procurorului belgian.
Putem spune "să-i fie ţărâna uşoară" întregii societăţi româneşti. În alte ţări oamenii luptă şi organizează proteste pentru parcuri, muzee, spitale, monumente istorice sau ale naturii, etc. Noi ieşim în stradă doar la fotbal.

Anonim spunea...

Nici la fotbal nu mai ieşim! Şi asta pentru că nu mai avem conştiinţa apartenenţei la un corp social şi la o naţiune. Când trebuie să foloseşti doar strategii de supravieţuire, ţi-e greu să ai şi grija altora!

Anonim spunea...

Am preluat un pasaj din articolul Dvs. Nu am ştiut să dau link de aici. Dar am dat de la mine, direct.
Mulţumesc,
A.

Anonim spunea...

Am devenit tot mai mult oameni "statistici" (cum definea prietenul dvs, Mordechai) fără opinie, fără atitudine.
Despre "societatea civilă", ce este ea de fapt, aş adăuga o trimitere către un articol frumos scris (cred că ştiţi acest articol dar pentru cititorii care zăbovesc pe aici, merită lectura):
http://danieloctavian.weblog.ro/2007-11-15/212029/Societatea-civila-s-r-l-.html

Cu întrebarea care îmi stăruie în minte "cînd oare va crăpa buboiul mafiei retrocedărilor?" mă îndrept către cutia cu vechituri să iau o gură de oxigen...

mary_lou

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...