marți, 30 septembrie 2008

Dubla Măsură
Vă amintiţi de scandalul ajutoarelor de stat acordate firmei Ford la preluarea fabricii Daewoo de la Craiova? Ce mai freamăt, ce mai zbucium! Ce vigilenţă la Bruxelles! Ce mutre încruntate! Ce severitate! Cum am fost noi puşi pe coji de nucă, de era să pierdem investiţia! Şi nici acum, după ce Ford a returnat vreo 27 de milioane de euro, nu s-a terminat circul. Sau investiţia Nokia de la Jucu: şi aia e anchetată tot pentru ajutoare de sta de vigilenta Comisie Europenă, pentru nu ştiu ce scutiri de taxe locale pentru un tăpşan. Toate astea în numele concurenţei perfecte, care nu trebuie întinată de jegul banilor publici.
Şi acum, ce să vezi? Comisia tace precum mortu'n păpuşoi, a uitat de concurenţă, când e vorba de salvarea unor bănci care s-au băgat singure în belea, cu aceeaşi jegoşi bani publici. Când e vorba de câteva milioane, neuronul lor poate să reacţioneze. Când e vorba de zeci de miliarde, brusc neuronul îşi ia pauză de reflecţie! Guvernul britanic a cumpărat gunoiul din conturile băncii Bradford & Bingley cu peste 60 de miliarde de euro. Hypo Real Estate a primit un credit de 35 de miliarde de euro din partea statului german. Iar Belgia, Olanda şi Luxemburg au injectat 11,2 miliarde de euro în banca Fortis. Cu asta, concurenţă mai perfectă nici că se putea!
Unii zic că aplicând dublul standard, şi închizând ochii la aceste încălcări grosolane ale regulilor comunitare, Comisia Europeană, paznicul dreptului comunitar, şi-a dat jos toga şi a început să facă politică. Dacă citeau declaraţiile lui Fratini, comisar european până mai ieri, şi mai nou pe acelea ale purtătorului de cuvânt al Comisiei, Cenuşiul Mark, privitoare la România şi foarte portocalii în cerul gurii, se convingeau de mult că dublul standard e monedă comună la Bruxelles şi că băieţii fac politică din gros, cu obrazul gros şi punga plină. Cenuşiul este cel care a justificat derogarea de la regulile concurenţei: "À l'avenir, la législation communautaire relative aux aides d'État sera appliquée d'une manière rapide, flexible, responsable et en tenant compte des évolutions sur le terrain".
Uite aşa mai moare o dogmă: cea a concurenţei perfecte.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cu o putere "emanata" si "instalata" de la Bruxelles la Bucuresti, nu ma mira cirdasia politica vizibila intre majoritatea formata din grupul popular din Parlamentul European si Comisia UE. Acum s-au obisnuit sa ne dea "indicatii" in mai toate domeniile, venite pe tot felul de canale mai mult sau mai putin salubre. Stiu ca Romania e experta la luat palme, si atunci, de ce n-ar da, fara discernamint?

N. Raducanu spunea...

Daca viitorul guvern roman il va avea tot pe Tariceanu prim-ministru, pe cat pariem ca "mana invizibila" va functiona ca si cum nimic nu s-a intamplat ?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...