miercuri, 10 septembrie 2008

Gândirea în clişee
Nu aş fi scris despre intervenţia lui Traian Băsescu de aseară, de la postul public de televiziune(care se apropie cu paşi mari de faliment, pentru că s-a golit de profesionişti, ajungând doar umbra unei televiziuni. PSD ar trebui să-şi dea palme că l-a trimis acolo pe Sassu, o nulitate în domeniu), dintr-un motiv foarte simplu: i-am învăţat pe de rost textele. Traian Băsescu este un exemplu tipic de om care gândeşte în clişee.
Numai că unul dintre aceste clişee devine un soi de marcă pentru şeful statului: jurnaliştii plătiţi să-l înjure la comandă. "Campania dusă împotriva şeful statului legată de episodul PD-L cu Vadim a arătat cum se vor poziţiona şi cum se vor comporta trusturile acestea două, prin oamenii pe care îi platesc, pe timpul campaniei. Minciuna va fi axa fundamentală, minciuna la adresa oamenilor pe care nu-i simpatizează Vântu şi Voiculescu."
Traian Băsescu spune cu asta multe despre felul în care se raportează la ceilalţi. În lumea lui Traian Băsescu, totul se vinde şi se cumpără: loialităţi, conştiinţe, posturi, influenţă, onoare, iubire, chiar. Fiecare lucru are preţul lui. Un cartuş de ţigări, un pachet de cafea, o turnătorie, o linguşeală, o trădare, o minciună, un dosar, un post public.
Tot ce iese din această schemă mentală devine suspect pentru Traian Băsescu. Nu poate înţelege că unii scriu şi din convingere, sau poate pentru că îl urăsc sincer(nu-i frumos, dar şi ura face parte din natura fiinţei umane), sau pentru că vor să-i spună că felul în care face politică intră în conflict cu sistemul lor de valori politice sau morale.
În lumea nostră, a celor care nu gândim ca el, lucrurile nu se judecă doar după preţ. Nu orice este de vânzare, nu orice merită să fie cumpărat. Să ne înţelegem bine: nu este vorba despre compromisuri. Fără compromisuri lumea noastră nu ar exista şi nu ar putea să funcţioneze. Compromisul nu este tot una cu negustoria de conştiinţe şi de condeie. Faci un compromis, o armonizare a două poziţii care par ireconciliabile. Nu faci un negoţ.
De aceea Traian Băsescu nu poate face compromisuri: pentru că nu se pricepe decât la negustoria jegoasă a bişniţarului de Port Said, pentru care politica este un bazar.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Sa il acuzi pe Vantu, singurul tau sprijin solid in media romaneasca, ca sta la masa cu Minciuna, e chiar o greseala strategica. Dar, ma rog, cu atitea 'axe' care i se invirt in cap Presedintelui, nu-i de mirare ca le arunca in capul oricui la intimplare. Chestie medicala as spune, sa vezi dusmani peste tot. Vantu s-o fi dumirit si el de unde si incotro bate alizeul schimbarii. Nu degeaba a facut citeva schimbari de personal recent.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...