Mordechai şi Ciupico ne demonstrează, în stilul lor inconfundabil, că Teflonilă Liiceanu are cel puţin o dilemă în plus, faţă de acelea enunţate în volumul "Scrisori către fiul meu": "„Îţi mărturisesc că, la rându-mi, petrec în fiecare dimineaţă, în baia mea, minute de adevărată voluptate şi toate în preajma răsfăţurilor pe care mi le procură mai întâi duşul matinal - cu alegerea, după felul în care voi începe ziua, a gelului de duş cel mai potrivit (şovăi zilnic între mirosurile de ghimbir, ceai verde şi lavandă de la Roger&Gallet) -, apoi, odată duşul terminat, utilizarea cremelor de faţă de la Clinique, a cremelor de corp de la Molton Brown sau a gamei de thé vert de la Bvlgari, în sfârşit, alegerea parfumului din prima parte a zilei: Carolina Herrera sau Bois d’Argent de la Dior“
Cel puţin fragmentele astea dezvăluie un narcisist şi un egoist(deşi poate că sunt sinonine) de primă clasă. Şi asta explică multe. Şi numele date maşinilor, şi botezarea unei banale tigăi "Teflonilă", şi apelurile către lichele. Dar mai ales lipsa lui de empatie cu omul simplu. Nu are organ pentru aşa ceva. Realitatea vieţii omului obişnuit nu miroase a "Bois d' Argent" de la Dior. Asta e!
Un comentariu:
Aici nu am niciun merit. E sută la sută lucrarea Soniei. Fetiţa lui Ciupi.
Trimiteți un comentariu