sâmbătă, 20 iunie 2009

Un caz de prostituţie intelectuală

Andreea Vass are toate datele pentru a fi un tehnocrat de succes. Este doctor în economie, printre altele. Din păcate, a luat decizia de a arde etapele şi de a face pe şerpaşul(ca să fiu politicos, termenul românesc este "ţucălarul") lui Theodor Stolojan. A aterizat la Administraţia Prezidenţială, când şeful ei a fost numit consilier prezidenţial. L-a urmat la Bruxelles, când "dragă Stolo" a fost ales deputat european. Era cât pe ce să fie secretar de stat la Finanţe, dacă nu-l lăsau nervii pe şeful ei, şi nu renunţa la funcţia de prim ministru. Până la urmă a eşuat în funcţia de consilier al lui Boc.
Acum, sincer să fiu, nu prea ştiu ce-l poate învăţa, în materie de economie, pe Boc. Omul n-are organ pentru aşa ceva. Ştiu însă că domnişoara, odată intrată şi în politică, şi-a asumat toate defectele politicianului dâmboviţean, inclusiv lipsa de demnitate. Cred că şi-a luat drept modele pe madam Ridzi, pe EBa şi pe Fecioara din Pleşcoi. Altminteri nu se explică agresivitatea şi mârlănia atacului la adresa colegilor de coaliţie, într-un limbaj de o violenţă care o descalifică. Pentru Dumnezeu! Înţeleg că pe EBa n-o duce capul, că madam Ridzi e o parvenită, că Fecioara din Pleşcoi a sărit peste cei şapte ani de acasă, dar Vass se dă intelectuală, scrie articole complicate pentru "Idei în Dialog", "22", Dilema!
Şi iată cam ce scrie domnişorica noastră:
"Înclin să cred că înregistrarea video a şedinţei PSD a fost “livrată” presei pentru a transmite populaţiei mesajele pe care nu le puteau proba şi pe care nu doreau să şi le asume public. Doar că, experţi fiind în arta camuflajului ca mijloc de apărare publică, fruntasii PSD au ales, pentru a supravieţui, să se confunde cu un mediu impertinent, inconsistent şi incompetent.
Via coloraţie a declaraţiilor acestora depăşeşte cu mult performanţele sepiilor şi ale cameleonilor. Lipsiţi cu desăvârşire de mijloace eficiente pentru a propune politici publice anticriză şi sub pericolul iminent al alegerilor prezidenţiale, aceşti maeştri abordează o atitudine războinică, ameninţătoare. “Să-i atacăm!” Mi-am amintit, invariabil, de strategiile similare ale comuniştilor, ale linşărilor mediatice şi ale mineriadelor. PSD nu este nici neocomunist, nici socialist. E un partid al baronilor locali lipsiţi de cultura politică de tip democratic. Atributele acestui partid rămân incompetenţa şi lipsa de verticalitate.
PSD produce nasturi mediatici şi linguri de lemn anti-prezidenţiale. În schimb, PDL propune reducerea taxelor, programul “Prima Casă”, reforma educaţiei şi o administraţie publică mai suplă. “Nu accept”, conchide dur domnul primar Mazăre, aruncând praf în ochii românilor. Nu teamă le-a provocat democrat - liberalilor, şi nici derută n-au reuşit să semene. PSD s-a afişat ca un mârşav conspirator căruia nu-i prieşte nici la Guvernare, nici în opoziţie. Pur şi simplu nu şi-a definit clar o identitate politică, cu excepţia, poate, de cea de “atacator”.
Cel mai puţin plauzibilă şi nejustificată s-a dovedit palma aplicată programului “Prima Casa”. Atacurile nu s-au îndreptat împotriva domnilor E. Boc, Prim-ministru, şi Gh. Pogea, ministru de finanţe, ci împotriva a aproximativ 17.000 de familii care urmează să beneficieze de prima lor casă.
Încerc senzaţia permanentă că PSD joacă la două capete şi urmăresc constant două ţinte, asemeni şopârlelor Gecko cu coada lăţită în formă de cap, astfel încât în cazul unui pericol să-şi poată deruta duşmanii.
În cazul actualului parteneriat la guvernare, strategia nu poate să dea roade. Vrând, nevrând, trebuie să ne conformăm realităţii economice, mult mai dură decât cea politică. E limpede că suntem martorii complicităţii, a desincronizării premeditate faţă de PDL şi faţă de România, a făţărniciei şi a imposturii, a unui PSD blocat în trecut."
Scurt, fără prea multe formalisme: madam, eşti tâmpită? Nu ştii în ce partid te afli? Eu înţeleg ca un politician demagog să ignore datele realităţii, dar madam, eşti om de ştiinţă, cercefrecător pe la Academie(vai de mama ei de Academie!). Se presupune că nu dai la i parte datele care contrazic teza pe care vrei s-o susţii. Chestia asta se numeşte onestitate intelectuală. Cum poţi trece cu vederea faptul că PD era în momentul mineriadelor în FSN? Ca urmare, dacă admitem că FSN este urmaşul PCR(nu e, dar avem o ipoteză de lucru), atunci şi PDL este, în mai mare sau mai mică măsură, şcolit în strategii comuniste, linşaje mediatice şi mineriade!
Vorbeşti de sepii şi de cameleoni fiind în partidul care a trecut de la stânga la dreapta în 30 de secunde, de la Internaţionala Socialistă la PPE, fără ca NIMENI să protesteze, fără ca nimeni să demisioneze?! Ce masă mai compactă de decervelaţi, de plastelină ideologică, de lipsiţi de demnitate, ai mai văzut în istoria recentă a României? NIMENI să nu protesteze? Nimeni să nu-şi asume vechea identitate? Şi dacă mâine o ia pe ulei Marele Timonier şi vrea să ducă PDL la extrema dreaptă, face din el un partid neo-fascist, îl urmaţi fără să crâcniţi?
Nu ştii în ce partid eşti? Nu ai avut şef un fost securist, însărcinat cu administrarea conturilor valutare ale Securităţii, printre altele? Nu eşti consiliera unui menestrel utecisto-uasecerist, Boc? Nu sunt atâţia foşti securişti în PDL, vezi Silvian Ionescu? Asta nu e făţărnicie şi impostură? Nu ştii pe unde a fost şi ce a făcut Băsescu până în 1989?
Este jalnică imaginea unui om tânăr, care este dispus să coboare atât de jos, pentru a face carieră în politică. Acum înţelegeţi de ce n-o să se schimbe clasa politică românească? Pentru că tinerii sunt mai răi, mai cinici şi mai imorali decât cei pe care îi înlocuiesc. Şi iar creşte numărul aderenţilor sectei "vot canci"!

4 comentarii:

tony spunea...

PDL propune:
-reducerea taxelor prin introducerea forfetarului
-reforma educatiei prin cresterea numarului de absolventi ospatari si tinichigii.
Doamna are creierul spalat daca sustine asa tampenii.
Si mai spune ca PSD este desincronizat premeditat fata de PDL si fata de Romania.Uita ca PDL-ul a distrus economia Romaniei si ne-a bagat in niste datorii imense!

Anonim spunea...

regret, dar nu sunt de acord cu concluzia ta. este adevarat ca si pd/ul are relicvele sale, dar dna Vass a atacat dur si alianta cu PSD, si candidatura Eba.
sunt de acord cu textul dansei. evident ca porcariile psd/iste nu le justifica pe cele pdl/iste, dar acum psd a incercat un joc f murdar pe care cred ca dna Vass l-a simtit mai fin si mai bine decat ceilalti politicieni.

Anonim spunea...

Cat de nasoala farsa PSD! Incompetenta si lipsa de verticalitate politica sunt calitatile PSD. Un partid condus acum de catre baronii locali. Nu pot sa iau apararea niciunui partid din Romania, dar o felicit pe Andreea pentru penita ei si spiritul inca idealist al abordarilor sale politice. Ceea ce nu stie ea este ca toate propunerile ei bune pe teme economice vor muri pe masa acestor politicieni.

Mordechai spunea...

Dacă începem să comentăm cumintele amantei lu' nimeni înseamnă că avem mult timp liber.
Şi nici nu văd argumentată, prin textul citat, că madama are datele unui tehnocrate de succes. Văd doar datele unei trompete de partid. În care portocaliul e alb şi roşul negru. Într-o redefinire cromatică sui generis.
Altfel partidele în discuţie se merită pe deplin.
A, da. Iar programul primul hogeac e o şmenărie ordinară. Şi n-am chef să produc argumente ( nu că nu le am).

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...