marți, 14 iulie 2009

Un discurs halucinant

Demisia madamei Ridzi este un non eveniment, din punct de vedere politic. De fapt, tot balamucul politico-mediatic din jurul acestui caz este un non eveniment, din punctul de vedere al omului simplu. Aflu de la Oana Dobre că înlocuitoarea lui Ridzi, o oarecare doamnă Plăcintă, de care n-a auzit nici dracu', îşi datorează noua demnitate, de ministru al Tineretului şi Sportului, unei solide contribuţii la bunăstarea partidului, de vreo două milioane de dolari.
În schimb am avut parte de un halucinant discurs al lui Traian Băsescu, care n-a scăpat nici această ocazie să se răfuiască jegos cu presa. O paranteză: Iubitul Conducător spune cu nonşalanţă că ştia de şmenurile doamnei cu pricina, ÎNAINTE de a afla presa, şi că a vrut imediat s-o "remedieze", pardon! remanieze. "Foarte multă lume s-a întrebat de ce tace Preşedintele de la izbucnirea scandalului şi până acum. Există oameni chiar în această sală care vă pot confirma că opţiunea mea a fost remanierea imediată, când am înţeles ce s-a întâmplat de fapt, înainte să apară dezvăluirile presei. " Păi orice om de bun simţ îşi, şi îi pune două întrebări. Prima: de unde ştia(i)? Şi a doua, dacă ştia, de ce s-a făcut că plouă? De ce n-a demis-o Boc? Evident, Băsescu minte cu neruşinare aici.
A doua păsărică scăpată de Băsescu în seara asta este aceea că s-a ocupat personal de alegerea fiicei sale în PE, că, de fapt, el a împins-o pe EBA în luptă, ca să zic aşa. "Vă pot spune un lucru care până acum n-a putut fi spus, pentru că am preferat să nu dau ocazia niciunui fel de speculaţie că Preşedintele ar avea interese într-o parte sau alta a balanţei din disputa Ridzi - trusturi de presă. Vă pot spune însă acum că, pe data de 29 mai, când am aflat - atunci am aflat eu - că trusturile de presă au luat decizia "eroică" să transmită gratuit oricâte spoturi ar da partidele aflate în campanie, i-am rugat pe cei responsabili de campania fiicei mele să înceteze imediat difuzarea oricărui clip electoral." Deci, cine conducea echipa Elenei Băsescu? Tăticu'?
"Trebuie să ne revenim din goana după bani, din goana după imagine plătită. Oamenii politici îşi pot face imagine prin ceea ce fac, iar presa poate să trăiască onorabil fără să facă înţelegeri murdare cu oamenii politici". De acord, Bibicule, dar ia zi mata, emisiunile alea greţoase, când îţi trăgea limbi în cur sluga lui Păunescu, Nasul, erau pe gratis, sau era o înţelegere murdară cu nişte mogulaşi de presă şi manglitori de clasă din bani publici? Nu cumva Mult Iubitul şi Stimatul Conducător pune umărul la spălarea imaginii Păuneştilor? Şi atunci?
Eu, dacă eram ministru în Cabinetul Boc, şi auzeam astea din partea şefului statului, care-i tratează pe membrii Cabinettului ca pe slugi, îmi dădeam demisia pe loc. Şi-i dădeam şi cu Biblia în cap!
Cum aşa? "Doamnă, revin la subiectul principal, care sunteţi dumneavoastră. Vă doresc mult succes, doresc Cabinetului succes şi vă asigur încă o dată că sunt alături de dumneavoastră în perioada extrem de dificilă pe care o parcurgeţi. Şi nu sunt alături de dumneavoastră pentru că îmi place în mod special vreunul dintre dumneavoastră, ci pentru că într-o perioadă de criză avem nevoie de solidaritate şi seriozitate mai mult ca oricând. Vă mulţumesc mult. Tradiţionala şampanie la remanieri nu se dă, aşa că ceremonia s-a încheiat."
Acestui tembel i se ridică şi acum osanale, este prezentat ca un geniu al politicii carpato-danubiano-pontice. De ce? Suntem un popor de masochişti? Sau unul de inconştienţi?

Un comentariu:

Alpert spunea...

"Păi orice om de bun simţ îşi, şi îi pune două întrebări. Prima: de unde ştia(i)? Şi a doua, dacă ştia, de ce s-a făcut că plouă?"

Nu uitati cazul cu biletelul lui Tariceanu. Basescu asa face- asteapta momentul potrivit. Oricum ce semnificatie are cazul Ridzi? A bagat el spaima in cei care isi bat joc de banul public?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...