joi, 24 septembrie 2009

Circ politic cu repetiţie

A trecut şi moţiunea de cenzură. A trecut ca şi când n-ar fi fost. Ce-am primit? O nouă porţie de circ politic, cu istericale, discursuri găunoase, acuze fantasmagorice şi nicio asumare a răspunderii. PDL s-a comportat ca şi când nu ar fi făcut parte din guvernul Tăriceanu, liberalii ca şi când n-ar fi guvernat între 2005-2008, iar PSD ca şi când n-ar exista.
Urmează actul doi al spectacolului, intervenţia lui Traian Băsescu. Nu ştiu despre ce va vorbi, şi, sincer vorbind, nu mă interesează. Dar am aşa o bănuială că este băşicat de felul în care s-a dezlănţuit toată lumea împotriva lui, după prezentarea Raportului privitor la riscurile sociale. L-a mâncat în cur să şi-l asume fără comentarii. Acum are o colecţie de cucuie mediatice de toată frumuseţea. Şi speră să mai salveze ce se mai poate salva. Doar că nu se prea mai poate, după ce Biserica a avut reacţia dură pe care o ştim. Asta chiar îl pune în dificultate.
De data asta Traian Băsescu n-a ştiut să vândă un subiect controversat. Iar departamentul de comunicare publică de la Cotroceni este nul. Aşa că o să şi-o ia pe cocoaşă în continuare. Poate că şi-o merită. A crezut că e suficient să deschidă el gura, şi toţi se udă de plăcere. Ei bine, nu mai este cazul. Dacă a fost vreodată...

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...