luni, 21 septembrie 2009

Depolitizarea ca ipocrizie

Tot aud un discurs inept(adesea fanatizat, şi perfect politizat, la rândul lui!) despre depolitizare, fie că este vorba de educaţie, fie că este vorba de funcţia publică, fie că este vorba de justiţie sau de alte domenii ale vieţii publice. Cei care îl promovează până la vomă fac, conştient sau nu, o gravă eroare. Depolitizarea este confundată cu un alt fenomen, să-i zicem generic "nepotism", sau, şi mai corect, "clientelism", fenomen care transformă funcţia publică în recompensă pentru trepăduşii tuturor partidelor. Da, clientelismului de orice fel, mai ales celui generat de politică, trebuie să i se pună ferm capăt. Cu legea şi Constituţia în mână.
În schimb, depolitizarea, ca proces, echivalează cu de-democratizarea. Prin excelenţă, ceea ce numim democraţie, aia care ne sigură nouă drepturi şi libertăţi, ni le garantează, mai mult sau mai puţin, este un sistem şi proces politice. Actorii unui regim democratic sunt cetăţenii, care sunt actori politici, adică se implică activ în viaţa cetăţii, îşi asumă responsabilităţi, şi partidele politice. Aşa e organizată societatea noastră. A o depolitiza(ceea ce în România este o realitate) înseamnă a o transforma într-o democraţie de faţadă, în care cetăţenii sunt rupţi de politică, adică de implicarea în actul de decizie, lăsând fără control sistemul.
De fapt, "depolitizarea" este un alt episod din lupta pentru putere, influenţă şi resurse între politicieni şi grupuri de interese extrapolitice, numite convenţional "societatea civilă", cea care promovează isteric "depolitizarea" şi atacă permanent politicul, desemnându-l drept ţapul ispăşitor pentru toate relele din ţară.
Şi ce avem? O societate tot mai divizată şi mai indiferentă la viaţa cetăţii, formată doar din indivizi cu proiecte de supravieţuire, nu din cetăţeni conştienţi de drepturile şi de responsabilităţile lor, care sunt solidari în atingerea unor obiective economice şi sociale de interes general, o democraţie de faţadă şi o mână de indivizi care parazitează statul şi, pe fondul indiferenţei generale faţă de politică, îl privatizează bucată cu bucată. Şi mai avem tot felul de "activişti civici", care, mai devreme sau mai târziu, vor lua locul politicienilor, făcând fix ceea ce le reproşează lor acum.
Aşa că în loc de depolitizare avem nevoie de un viguros proces de combatere a clientelismului de partid, de stat şi de societate civilă. Cât priveşte politizarea, ea devine o necesitate pentru democraţie, pentru că pe fondul depolitizării s-a ajuns la mizeria pe care o trăim acum. Oricât de paradoxal ar fi, avem nevoie de mai multă politică, nu de mai puţină politică. Ne place sau nu, acesta-i, din punctul meu de vedere, adevărul, şi marea problemă a democraţiei româneşti.

Un comentariu:

Lucia Verona spunea...

Excelent! Şi eu sunt de părere că politizarea e necesară. Şi chiar, aş îndrăzni să spun, ideologizarea. M-am săturat de partide fără doctrină, mai degrabă găşti sau clanuri decît partide, în care indivizii se adună pe bază de prietenii şi cumetrii, nu de principii şi valori.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...