miercuri, 16 septembrie 2009

Vom asista la o premieră?

În istoria parlamentarismului post decembrist nu există un moment numit: "căderea guvernului ca urmare a aprobării unei moţiuni de cenzură". Până acum toate moţiunile de cenzură au fost respinse la vot, din motive de temeri de alegeri anticipate.
Acum lucrurile stau altfel. Problema alegerilor anticipate nu se mai pune. În schimb pentru Traian Băsescu este vital să schimbe guvernul, dacă vrea să câştige alegerile prezidenţiale. Nu a reuşit prin strategia escaladării tensiunilor în coaliţia guvernamentală, trebuie să reuşească altcumva. Şi singura cale de atac rămâne moţiunea de cenzură. Moţiune care, dacă nu ar fi existat asumarea răspunderii guvernului Boc pentru cele trei proiecte de legi, nu s-ar fi justificat. Şi uite aşa se explică şi încăpăţânarea cu accente paranoice a lui Boc cel Mic şi Tâmp, care nu a ţinut cont de nimeni şi de nimic, şi a venit în faţa Parlamentului cu trei caricaturi, care vor fi modificate la greu în anii ce vin. El avea ordin să provoace o moţiune de cenzură. Ceea ce se va întâmpla.
Mai mult, la vot primii care o vor aproba vor fi pedeliştii. Iar legea care se va constitui în motiv de cenzură este bine aleasă: legea salarizării unitare este cea mai controversată şi mai urâtă de toţi. Acum să facem puţină aritmetică a votului: PNL, plus UDMR, plus PDL, plus minorităţi, plus unii de prin PSD fac circa 80% din totalul deputaţilor şi senatorilor.
PNL nu cred că va face parte din viitorul guvern, pentru că dacă ar intra la guvernare i-ar compromite total şansele lui Crin Antonescu, şi i-ar deschide drum lui Sorin Oprescu. UDMR, în schimb, va face parte din noul Guvern, pentru a mai tăia din avântul "secuilor", de fapt, al aripii radicale a Uniunii. Evident, grosul portofoliilor se va duce la PDL, şi primul vizat este cel al Internelor. Pentru că Băsescu trebuie reales cu orice preţ. Nu cred că vor fi probleme la votul de investitură al noului Guvern. Pe nimeni nu avantajează o criză politică prea lungă.
PSD va ieşi cel mai şifonat din toată această poveste, în care s-a băgat singur, ce-i drept. Este prea târziu să-şi mai construiască, până la alegeri, imaginea unui partid de opoziţie, pentru a capitaliza în contul erorilor guvernării. Mai mult, va fi ţinta unei virulente campanii de presă, care-l va identifica drept principalul vinovat de criză.
Rămâne de demonstrat că această schimbare de guvern va fi suficientă pentru inversarea de tendinţă în ceea ce-l priveşte pe Traian Băsescu, aflat de aproape un an pe pantă descrescătoare în sondaje. Ceva îmi spune că această tendinţă nu mai poate fi inversată. Cel mult va fi oprită scăderea. Întrebare este: unde se opreşte? Pentru că dacă se opreşte la un nivel prea scăzut, atunci chiar dacă intră în turul doi, Traian Băsescu ar avea puţine şanse de câştig.
Ce va fi, vom vedea. Şi încă ceva: această posibilă aprobare a unei moţiuni de cenzură poate motiva şi a nu mai ştiu câta amânare a Congresului Extraordinar al PSD, care ar trebui să-l aprobe oficial pe Geoană candidat al partidului. Toate vin de se leagă acum...

3 comentarii:

N. Raducanu spunea...

Cu toata antipatia pe care i-o port, trebuie sa recunosc ca Basescu are talent in a-i duce de nas pe adversarii politici si de a manevra abil fie pentru formarea - cu cateva luni in urma - a unui guvern ce ii convine, fie pentru desfacerea lui si alcatuirea altuia mai util scopurilor lui. Mai trebuie recunoscut ca nici PSD-ul nu dovedeste inventivitate in tactica de adoptat pentru a para aceste lovituri, care in fond puteau fi prevazute. Si adevarata campanie inca nu a inceput, cand vom fi martorii unor noi lovituri ale lui Basescu, prin minciuni la adresa adversarilor atat de umflate, incat nu vor putea fi dezamorsate decat dupa alegeri. Adica prea tarziu...

akmon86 spunea...

Coalitia PSD PD are pe zi ce trece rezultate tot mai dezastruoase. PNL din pacate nu are putere decat sa semnaleze oamenilor pericolul in care ne afundam. Crin Antonescu este pana in prezent singurul lider politic care pare cu adevarat interesat de interesul national, si nu doar de combinatiile de partid. E cel mai potrivit ptr rolul de presedinte

Paula spunea...

Ma bucur sa vad ca cineva vegheaza totusi pentru bunastarea si binele Romaniei. Felicitari PNL pentru motiunea de cenzura....sa speram ca o sa aiba si rezultate. Actuala coalitie PSD PDL este dezastruoasa !

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...