joi, 22 octombrie 2009

Nevoia de Gulag?

Privesc cu scârbă la lipsa de reacţie a societăţii româneşti faţă de comportamentul discreţional, antidemocratic, al unui scelerat ajuns, cu votul unei minorităţi radicalizate de ura unor indivizi hrăniţi cu ideologia extremei dreapta interbelice, preşedinte al României. Şi mă întreb: de ce avem nevoie, pentru a aprecia şi mai ales pentru a apăra democraţia şi libertatea? Fiecare generaţie trebuie să treacă prin Gulagul ei, pentru a le aprecia? Avem nevoie de un nou Gulag, de un nou "fenomen Piteşti", de un nou Canal pentru a nu mai permite derivele totalitare ale lui traian băsescu?
Pot înţelege, până la un punct, atonia socială. Este criză, şi supravieţuirea este mai importantă decât democraţia. Dar TOATE dictaturile sunt produsele vremurilor de criză, când populaţia a uitat că supravieţuirea nu este totul, că o criză trece, mai devreme sau mai târziu, şi că mai trebuie să şi trăieşti, nu doar să supravieţuieşti.
Nu pot înţelege cu niciun chip lipsa de reacţie a "societăţii civile". Care nu scoate nici măcar un scâncet de protest. Măcar de-ar face-o de ruşinea de a-l fi susţinut pe băsescu în 2004 şi în lupta lui cu democraţia. Dar nu: este teama de a-şi pierde micile favoruri, câştigate cu preţul pupatului în cur, în aceşti cinci ani. Citiţi-l azi pe Patapievici în EvZ, cum atacă Parlamentul, şi veţi înţelege cum a fost posibil totalitarismul!
Vă veţi convinge, sper, că miza acestor alegeri nu este cine va fi cinci ani la Cotroceni, ci dacă vom mai avea sau nu un regim democratic. Şi că este prima oară, după 2 decenii, când se profilează pericolul revenirii la totalitarism. De unde se vede că memoria noastră istorică este extrem de scurtă...

3 comentarii:

Darius cel Tulbure spunea...

Eu cred că reacţia societăţii civile va avea loc în cabina de vot.

Dumneata şi alţi bloggeri cu o oarecare influenţă pot să facă un lucru: să încurajeze lumea să meargă la vot şi să prezinte pericolul reprezentat de băsescu. Ceea ce se şi întâmplă.

Până la urmă ce altfel de reacţie ai dori? Să se iasă în stradă? Sper că nu va fi cazul...

Anonim spunea...

Ne trebuie un "Canal" pentru cei care au tîlhărit ţara şi au distrus munca unor generaţii întregi. Noi, cei care am suferit de frig, întuneric şi foame şi munca noastră a fost aruncată la fier vechi, vom fi vreodată despăgubiţi? Eu zic că da, trebuie doar să ne unim şi să o cerem!
R.L.

Anonim spunea...

pai te asteaptai la altceva de la patapievici?! au uitat romanii cine este asta? degeaba s-au vopsit astia in admiratori ai vestului! cei ce stiu despre ce este vorba nu se vor lasa pacaliti cu manevre de 2 lei.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...