joi, 19 noiembrie 2009

Amestecate

  • Sper că printre cititorii mei nu este nimeni atât de naiv să creadă că un om de stânga îşi doreşte un preşedinte de dreapta, doar pentru că numele lui este Crin Antonescu. Şi măcar de-ar fi o minune a politicii!
  • Nu sunt disperat să iasă preşedinte Geoană. Nimeni nu mă poate acuza că mor de dragul lui. Dar măcar poate reprezenta cât de cât decent ţara asta în străinătate, are idee cu ce anume se mănâncă politica externă. Şi apoi, nu văd de ce dacă ENA a dat atâţia preşedinţi şi premieri Franţei, nu ar putea da un preşedinte şi României. Măcar nu şi-a făcut educaţia la bordel!
  • Nu mi s-a pus pata pe Crin, şi cu atât mai puţin pe liberali. Am scris de nenumărate ori, şi cred în asta, că pentru următorii zece ani cea mai firească alinţă de guvernare este PSD-PNL. Mai mult, am scris acum vreo-două trei zile că PSD ar trebui, în cazul în care Geoană iese preşedinte, să ofere postul de premier PNL.
  • Cineva i-a băgat în cap lui Crin că trebuie să fie un soi de băsescu 2004 mai stilat. Cine ştie, poate ne-au făcut un bine, ne-au arătat adevărat faţă a lui Antonescu. Pentru că a intrat atât de bine şi de firesc în rol, încât ţi se face uşor teamă...
  • Astă seară la Bruxelles se decide viitorul UE, implicit şi viitorul României. Este o evoluţie lentă, dar bine marcată, spre federalism. Cine va fi "preşedintele" UE, cine ministrul de externe? Pe cine va susţine România? Mister!
  • Problema este una de democraţie. Practic, traian băsescu poate face fix ce vrea pula lui acolo. I-a dat cineva mandat să susţină o candidatură sau alta? Cum se reflectă interesele României în sprijinul pe care îl dăm unui personaj sau altul? S-a consultat cu cineva? Cu partidele politice? Cu Guvernul? Pardon, nu avem guvern! Dar nu contează: şi când aveam, mai bine era să nu fi avut. Cu Parlamentul? A, stai, că pe ăştia vrea să-i radă! Ştiu: S-a consultat cu Chivas Royal Special Reserve! Partenerul ideal: nea Chivas ăsta nu scoate o vorbă. El doar dezleagă limbile celorlalţi...
  • Că veni vorba despre Pulea Vodă. Aseară făcea spume şi cerea ferm TVR să-i reprogrameze emisiunea de astăzi pentru mâine, că el nu înregistrează nimic. Azi la ora 11 s-a dus la TVR şi a înregistrat emisiunea. Care va fi difuzată astă seară. Cum spuneam, Chivas...
  • Cât de tâmpit să fii să susţii, cum o fac pedeliştii, în cor, că Pulea Vodă va câştiga primul tur cu fix 10% peste scorul celui de pe locul doi? Atât de mult şi-au propus să fure? De unde siguranţa asta? Sau vor să înceapă iar un război cu institutele de sondare, vor să conteste reultatele, dacă vor fi foarte strânse? PS: iată şi sursa "optimismului". Mare minune dacă nu dă colţul din cauza sughiţatului vreun sociolog! Oricum se explică: e plătit de mogulul de bine Păunescu, pentru televiziunea de bine labe unu teve, de fapt pentru puiul ei, Fox. Ca să vezi!
  • Nu aştept mare lucru de la confruntarea de mâine seară. Îmi pare rău, dar Turcescu o va rata, şi ca format, şi ca mod de a conduce dezbaterile. Mi se pare că a aborda, în 90 de minute, nouă teme diferite, este, oricum ai lua-o, tot un concurs "Cine ştie, câştigă!" Iar dacă mai intervin şi pupincuriştii lui băsescu din presă, s-a ales praful!
  • Sunt extrem de curios cum ar putea trata un candidat, într-un minut, un subiect precum "reforma statului". Răspuns corect: "cea mai bună soluţie este o dictatură sănătoasă!" Sau: "să le futem muma-n cur la bugetari!" De ce nu: "Parlamentul zero cameral!"?
  • În rest, toate bune! Iar dacă mai aveaţi dubii în legătură cu faptul că suntem un popor de tâmpiţi, vă invit să citiţi comentariile legate de prezentarea unui prototip de competiţie, Dacia Duster, care va fi pilotat de fostul campion francez de F1, Alain Prost. Oriunde a apărut ştirea. Cred că 99,99% dintre cei care citesc o ştire, nu înţeleg ce citesc, şi dau răspunsuri dintre cele mai aiuritoare cu putinţă. Cum poţi să înjuri, din reflex, doar pentru că e "Dacia"?
  • La Moise Guran în emisiune, trei indivizi fac previziuni pe curs şi dau euro pe la 4,7-4,8 lei, la anu'. EIU vede euro sub patru lei, la sfârşitul lui 2010. Dracu 'ştie ce va fi?

2 comentarii:

Karakas spunea...

No, asta-i istorica:

"Noi înţelegem foarte bine că, atât timp cât forţele talibane nu vor fi înfrânte în Afganistan, ele se vor extinde spre Marea Caspică şi Marea Neagră", a spus Băsescu.

El a adăugat că, din acest motiv, România analizează cu toată deschiderea posibilitatea creşterii participării în Afganistan

http://www.mediafax.ro/politic/basescu-intelegem-ca-daca-nu-sunt-infranti-in-afganistan-talibanii-se-extind-spre-marea-neagra-5118685/

Saraca Romanie...

Karakas spunea...

Karzai poate sa fie linistit: vine plutonul de gimnaste romance sa ii apere de talibani. Nene, hilar...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...