vineri, 27 noiembrie 2009

Dovada poliţiei politice

"Curentul" face azi dovada faptului că în România instituţiile statului fac poliţie politică, urmărindu-i pe adversarii politici ai lui traian băsescu. Dacă chestia aia cu pumnul în nasul unui copil mai poate fi explicată, la limită iertată, într-o ţară în care "bătaia e ruptă din Rai", mizeria asta de azi nu poate fi uitată şi nici iertată.
Nu putem accepta senini ca unor oameni să le fie încălcate drepturile, pentru că aşa vrea cel din fruntea ţării. Cretinii ăia de la "Curentul", ziarul Duduii, o dau pe "Iliescu, făcătorul de lovituri de stat". Ceea ce este nu doar penibil, ci şi penal.
Aveţi aici textul interceptării. Şi dacă ar fi o făcătură, trebuie luată în serios. Citiţi cuvintele subliniate cu roşu, şi veţi înţelege de ce.
" Propunerea de valorificare nu intră în atribuţiile noastre. Informaţia cuprinde sumarul discuţiilor purtate de către cei vizaţi pe teme de interes economic cu referire la repere industriale aflate în atenţia Div. noastre. Segmentele principale extrase din contextul dialogului sunt cuprinse în nota rezumativă de mai jos. La mapa info. se găsesc în amănunt restul datelor.
Cadrul general al discuţiei a reliefat aspectele campaniei electorale şi mai ales perspectiva turului doi al alergerilor. Adrian Năstase şi-a exprimat părerea că nu vor fi prezenţi cei peste nouă milioane de alegători necesari validării Referendumului propus de Traian Băsescu iar Ion Iliescu a revenit asupra subiectului afirmånd că trebuie explicată populaţiei lipsa de rost a acestei manevre care ar ameninţa statul de drept. Mircea Geoană a intervenit reiterånd punctul de vedere al lui Adrian Năstase şi susţinånd că principala problemă o reprezintă obţinerea sprijinului total al liberalilor pentru susţinerea sa în turul doi. Şi-a exprimat ideea că mesajul lui Antonescu este slab şi acesta nu va reuşi să ridice partidul dar că procentele sale contează deşi la nivel local este posibil să nu se ralieze unele organizaţii mai ales în Ardeal. Situaţia din Ardeal este sensibilă a precizat Ion Iliescu, dar Viorel se va ocupa să compenseze prin accesarea liderilor maghiarimii - el este cel mai potrivit în solidarizarea celor de la UDMR. Viorel poate merge pe ce vor ei mai mult, pe autonomie locală extinsă - chiar cu includerea zonei Mureş, Cluj, Oradea deoarece oricum nu vor face logistic şi deficitul de imagine se va echilibra cu timpul. Trebuie strånse råndurile şi dată imaginea de forţă în plan public a mai afirmat Ion Iliescu, indicåndu-i lui Adrian Năstase să ia legătura cu Dinu Patriciu pentru a-l linişti cu Romgazul, unde au marşat puternic mai înainte şi udemeriştii. Interesul asupra obiectivului este mare, iar dinspre partea noastră ar fi fost de folos un acord ferm pe mai mulţi ani cu Rusia, cu garanţii serioase. Mircea Geoană a afirmat că are toate garanţiile şi că vor fi şi semnate nişte protocoale cu rol informal la proxima vizită la nivel oficial.
Partenerii noştri de la Moscova nu sunt convinşi că putem asigura stabilitatea investiţiei dar un regim politic consolidat ar aduce beneficii importante. Ei sunt pregătiţi să investească masiv şi vor veni dacă sunt agreaţi a mai întărit Mircea Geoană. Oltchimul este o problemă se vor supăra mulţi dacă îl cedăm lui Voiculescu, pe de altă parte nu avem de ales altfel riscăm să ne alegem cu inamiciţii de care nu avem nevoie, a zis Adrian Năstase iar Ion Iliescu a completat că înţelegerea rămåne înţelegere şi Voiculescu este un partener loial care trebuie să rămånă alături de noi.
Vîntu vrea şi Poşta şi CEC-ul, a spus Mircea Geoană, nu se poate să pierdem CEC-ul, iar Poşta este oricum în mare parte sub controlul său aşa că nu va fi o problemă deşi la nivel de imagine se vor genera teme conflictuale. O să-l ajutăm în schimb şi noi şi Voiculescu la patrimoniul UGSR. Are el grijă să-şi acopere golul de imagine a intervenit Adrian Năstase iar Ion Iliescu a închis această parte a discuţiei recomandånd concentrarea pe următoarele puncte legate de contextul desfăşurării planului de campanie."
De data asta SRI chiar trebuie să răspundă! Dacă nu e "opera" lor, cum se face că apar documente cu antetul SRI în presă? Cum eexplică aceste lucruri? Mai poate fi numită România o democraţie?
PS: în "Curentul" au mai apărut note de genul ăsta. SRI a tăcut, făcând pe mortul în păpuşoi. Să zicem că nu e a lor. Dar sunt atât de tâmpiţi şi nu vor să ştie cine încearcă să le lipească eticheta de "poliţie politică"? Ştiu şi eu, or fi cei de la fostul KGB, care vor să-i discrediteze. Sau poate "duşmanii" din interior, cărora o vizită la Parchet nu le-ar strica. Dar dacă deştepţii din SRI cred că tăcerea e un răspuns convingător, sau că e suficient să nege, fără să spună şi cine face mizeriile astea, să nu se aştepte la respect din partea noastră.

3 comentarii:

Unknown spunea...

Daca citim continutul miroase a intoxicare electorala.Asta nu inseamna ca SRI-ul este fecioara neprihanita.

Karakas spunea...

Daca asta este "scurgere" de informatii reala, atunci treaba e foarte serioasa si SRI trebuie investigat de o comisie stabilita de parlament. Nu se poate intr-o democratie sa se lupte serviciile cu serviciile in lupra electorala. Chestia asta e cit se poate de grava.

Pe de alta parte, daca e facatura, atunci cei care au publicat trebuie sa dea socoteala la tribunal.

Karakas spunea...

Am vazut ca SRI a dezmintit implicarea sa in afacerea asta murdara. Idiotul de autor, editorul, conducerea ziarului si cei care au stat in spate, nu ma indoiesc portocalii, ar trebui sa suporte rigorile legii.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...