sâmbătă, 23 ianuarie 2010

Dileala din PSD şi democraţia mercantilă

Dileală totală în PSD! Diaconescu anunţă că şi el candidează. Mitrea zice că el nu renunţă în favoarea lui Diaconescu, deşi doar ce afirmase că va candida doar în cazul în care Diaconescu nu candidează. La Braşov 39 de organizaţii ale PSD şi-au declarat sprijinul pentru Geoană. Dar pe ele, pe organizaţii, le-a întrebat cineva? A fost o consultare internă? O dezbatere? Cum de nu! Democraţie internă de partid? Ce-i aia? Baronii să trăiască!

Un caz patologic devine Vasile Dâncu. Cât de prost să fii să te apuci să duci un război personal cu Ion Iliescu, atunci când palmaresul tău, ca politician, este cam zero. De intrat în Parlament, Dâncu a intrat pe liste. Toate alegerile directe au fost un fiasco şi pentru el, şi pentru cei din grupul de la Cluj. Are carisma unui stâlp de telegraf. Minte are, dar la ce-i foloseşte?

Mulţi au văzut în el un soi de "ideolog" al PSD. Dar are cineva impresia că Dâncu a lăsat vreo urmă în construcţia ideologică a partidului, aia puţină şi chioambă, cum e ea? Vă reamintesc că grupul de la Cluj a intrat în atenţia onor publicului cu un soi de Manifest pentru Transilvania. De la publicarea Manifestului ăla Transilvania s-a colorat total în portocaliu. PSD nu mai există în Ardeal. I-a deranjat cineva cu ceva pe clujeni? Nu!

Ce a fost, de fapt, Dâncu? Unul dintre cei care s-au străduit, şi au reuşit, să-l facă odios presei pe Adrian Năstase, el fiind responsabil cu "propaganda" la Guvern. Tapalabă face o radiografie în acid a acestui avorton politic numit "grupul de la Cluj". După război, mulţi viteji se arată!
Mi-e tot mai silă de viermuiala asta din PSD. Totul este un joc pentru putere. Dar şi în domeniul ăsta sunt jocuri şi jocuri. Unele subtile, inteligente, elegante. Altele, precum cele ale derbedeilor de cartier. Din păcate, PSD a coborât la nivelul găştilor de cartier!
Este motivul pentru care am refuzat invitaţia de a participa la dezbaterea de vineri, dedicată "identităţii ideologice a PSD". A fost inutilă. Şi cum nu mă interesează jocurile de putere, nu am ce face la astfel de discuţii.
Din păcate, după 2000 PSD s-a transformat dintr-un partid într-un instrument de exercitarea puterii. Construcţia de partid a trecut în planul trei, în planul doi fiind nimic! Ideologic, partidul este nul! Dâncu şi alţii ca el au încercat să imite ceva de genul celei de-a treia căi, fără să-i ducă mintea că între Marea Britanie şi România nu există niciun fel de analogii! De altminteri, Tony Blair a continuat, într-o formă mai uşor de acceptat, opera "Doamnei de Fier". El este adevăratul moştenitor al lui Margaret Thatcher.
Stânga este în impas, pentru că a renunţat la demersul ei critic faţă de capitalism, la atitudinile ei radicale în materie de drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, la valorile clasei muncitoare. Ni se spune că nu mai există o clasă muncitoare în România. Poate. Dar sigur există o clasă populară, care trăieşte din muncă, fie ea fizică sau intelectuală. Dar de ce s-ar identifica aceşti oameni cu Geoană, cu Dâncu, cu Mitrea, cu Diaconescu, cu Năstase? Ce le spun ei ? Ce au ei cu problemele lor, cu nevoile lor, cu aspiraţiile lor?
Aceste partide ale puterii(pentru că şi PNL, şi PDL, şi UDMR sunt organizate acum tot ca partide ale puterii) au folosit şi folosesc banii publici pentru a cumpăra voturi. Sub diverse forme, e drept, dar asta se întâmplă de peste un deceniu. Ultimele alegeri politice au fost cele din noiembrie 2000. După, totul s-a jucat pe cumpărare de voturi, prin măsuri economice şi sociale cu dedicaţie. Iar din 2008-2009 am făcut saltul "calitativ" la cumpărarea directă de voturi, cu banii în mână, mai ales după introducerea votului uninominal.
Avem o democraţie mercantilă, în care totul este de vânzare: mandate reprezentative, funcţii publice, voturi, solidaritate, drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, totul. Inclusiv intelectualii şi conştiinţele lor! Iar ca ideologie unică banul! Asta e! Somn uşor, cetăţean român!

7 comentarii:

Lucia Verona spunea...

Poate n-a fost chiar inutilă dezbaterea de ieri. Vom vedea.

Anonim spunea...

Rus si Dancu sunt doi intelectuali ardeleni seriosi. Tu, Constantine esti un limbric neimportant. Pe unde te misti tu, ce admiri si iubesti este doar kkt.

Noapte buna, inteligenta de Dambovita! Pupa cadavrul criminalului Ilici!

Ged spunea...

@Anonim

Poate ca sunt seriosi, dar sunt la fel de anonimi si şovini ca si tine.

Desmod, Arch. Tutu spunea...

Aleluia si ma-nchin intelectualului Dancu, cel degraba plecatoriu cu tuaregul la o miutza de dadeai cu tunul daca se intampla sa ai treba cu el vinerea (cand era ministru cu propaganda)
@onanimule
Daca-i intelectual serios spune-i sa nu mai copie din DS cand o face pe-a consultantul ci sa aiba si el niste inventii sociologice ceva, ca-l stiu om cu simt poetic si elevat ca orice profesor de tzara ajuns universitar

geomarz spunea...

Anonim,
Eşti un imbecil. Dacă nu agreezi acest sit, n-ai decît să nu-l vizitezi.
Grupusculul de la CLuj, cel care l-a impus pe Geoană în fruntea PSD, a reuşit ce nu-au reuşit partidele oponente: să dizolve PSD. Poate fi felicitat pentru asta.

Karakas spunea...

Ideologia banului e prezenta peste tot in lume, nu doar in Romania. In Romania poate ia forme mai bizare. Cum inlocuim banul cu alta ideologie? Discutia e veche si nu are solutii imediate.

Cred ca lucrarea prezentata re. ideologia de stinga este interesanta. Citez de pe blogul lui AN:

În condiţiile în care atât social-democraţii cât şi liberalii sau creştin-democraţii au ca punct comun acceptarea democraţiei reprezentative şi a economiei de piaţă, pentru noi, stânga românească, munca trece înaintea capitalului, statul înaintea pieţei, societatea înaintea individului, solidaritatea înaintea concurenţei (ca sursă a excluderii), drepturile omului înaintea securităţii, pacea înaintea războiului, negocierea prevalează în faţa conflictului.

Este o clarificare ideologica, nu?

Inteleg ca ar exista o "clasa populara" a carei membri tu crezi ca nu se identifica cu lideri gen Nastase sau Diaconescu. Care ar fi liderii de stinga cu care s-ar putea identifica? Daca 5 milioane s-au identificat cu Geoana, inseamna ca sunt sanse...

p.j. spunea...

Iar asta spune un ,,anonim". Parol?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...