duminică, 23 mai 2010

Nu e vina FMI că suntem proşti!

Sunt destui tembeli care se întreabă: "De ce a vrut DSK să-l îngroape pe băsescu?" Şeful FMI nu vrea să îngroape pe nimeni, şi oricum i se cam fâlfâie de mioriticii conducători ai României. Că dacă vroia să-l îngroape cu adevărat pe Măreţul Conducător, nu permitea folosirea banilor din împrumutul acordat de FMI României pentru susţinerea deficitului bugetar, ci doar pentru susţinerea leului. Şi atunci bocuţul trebuia să implementeze măsurile astea de acum în 2009, când băsescu cerea poporului un nou mandat. Care popor sigur i-ar fi dat ce-i dă acum! Nu spui ce, că se supără firile mai delicate! Dar ştie el ce, ştim şi noi, deci e în regulă.
DSK a avut această intervenţie pentru că se teme că după Grecia şi România devine un loc unde se încing spiritele şi unde se arată cu degetul spre instituţia pe care o conduce ca spre un fel de monstru fără suflet, care se întoarce la vechile sale obiceiuri, care au produs ceva crize la viaţa lor, vezi Argentina, unde FMI a generat un dezastru social.
Să nu uităm şi momentul în care are loc declaraţia lui DSK: acela în care legislatorii americani nu mai vor să dea bani FMI, tocmai pentru că îi cheltuieşte pentru salvarea unor economii europene. Dacă vă mai aduceţi aminte, la reuniunea de la Londra a G 20 se preconiza ca FMI să devină un soi de conducător al procesului de globalizare, o instituţie cu atribuţii de reglementare a economiei mondiale. Dar asta nu se poate fără bani, iar principalul furnizor de bani sunt SUA. Miza este mai mare pentru FMI, care urmează să ocupe un loc privilegiat în noua arhitectură de putere ce se va structura după această criză. Cred că nici nu-l prea mai interesează pe DSK preşedinţia Franţei.
FMI nu vrea să fie ţap ispăşitor pentru imbecilitatea guvernanţilor noştri. Aşadar ne indică încotro să ne uităm când vedem fluturaşul de salariu sau de pensie. Au înţeles şi ei că românii au, în general, orbul găinilor. În rest, băsescu e treaba noastră, nu a FMI. Că nu pe ei îi conduce, ci pe noi. Şi dacă noi am fost atât de proşti să-l realegem şi suntem atât de proşti să suportăm un guvern de incompetenţi, nu e vina FMI. E exclusiv vina noastră. Aşadar, să trăiţi bine!

Un comentariu:

analfabetu spunea...

bine spus , toata stima
george
ps: mai calm ca prea te aprinzi pe alte bloguri)))))) nare sens , prosti pricepe greu

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...