joi, 10 iunie 2010

Obişnuiţi-vă cu gândul: băsescu e-n toate!





Nu vă spuneam eu că suntem un popor de proşti?  Pentru noi totul trebuie scris în cel mai mic amănunt, trebuie să fim luaţi de mână şi mutaţi de colo-colo, supravegheaţi să nu cumva să ne vină idei şi să facem lucrurile după mintea noastră cea prostă.


Aşa şi cu Constituţia. Ea, săraca, e bine scrisă. Dar nu e pentru proşti. E pentru oameni cât de cât deştepţi şi cu bun-simţ. Care mai ştiu şi pe ce lume se află.  De aceea trebuie să o rescriem şi s-o dotăm cu anexe, în care să se explice totul. Sau să scoatem un volum: "Constituţia pentru proşti şi pentru preşedintele-jucător".


Caz: se stabileşte o dată pentru dezbaterea Moţiunii de Cenzură. În Constituţie se specifică doar că Moţiunea se dezbate la trei zile de la data citirii. Şi modul în care se face socoteala se află în Codul Civil, dacă e să luăm de bune ce spun juriştii. Chiar şi în cazul în care ar fi vorba de zile calendaristice, nu lucrătoare, prima şi ultima zi nu se iau în calcul. Adică miercuri, ziua în care a fost citită, nu intră în calcul, şi nici ziua în care se dezbate. Rămân joi, vineri şi sâmbătă, deci ar trebui să se dezbată duminică. Dar înţeleg că este vorba de zile lucrătoare, adică joi, vineri şi luni.



Un băiat deştept de la Cotroceni crede că a găsit o şmecherie pentru a salva Guvernul de la demitere. Drept pentru care băsescu cere să se dezbată Moţiunea sâmbătă. Când se speră  că n-o să vină nici dracu la dezbateri. Şi scapă şi de gura sindicatelor, care au promis hăulituri în ziua cu pricina.



Totul este de un penibil crâncen. băsescu s-a luminat, chipurile, de la o discuţie în pivniţele Cotrocenilor cu un nene de la Curtea Constituţională, care Curte cică ar fi făcut nu'ş ce precizări pe această temă. Ce-i ciudat este faptul că în Birourile Permanente ale celor două Camere TOŢI au votat data de marţi. De unde se vede că AŞA se calculează de două decenii, de vreme ce nimeni n-a cârtit, nici măcar oranjgutanii. Mai mult, data de marţi a fost propusă de Roberta Anastase!



Dar când vezi două specimene precum Toader şi Cotoi, cât de greţos îl pupau în cur pe Marele Cârmaci, nu-ţi ajung sfinţii din calendarele reunite, ortodox şi catolic!  Scrisoarea lui băsescu nu trebuia să existe! De ce mai avem Parlament?



Ce vrea băsescu? Să dea dracului o lovitură de stat, să se declare Lider Maximus, şi să guverneze fix cum îl taie capul! Să fie el ce vrea muşchii lui: şi preşedinte, şi premier şi şef de trib, şi Patriarh, şi Mare Rabin, şi  Mare Muftiu,  şi ce-i mai tună lui!



Să ne aducem aminte de poezia aia cu "Partidul e-n toate", şi să o adaptăm puţin la noile realităţi: "băsescu e-n toate!" Obişnuiţi-vă cu gândul!

5 comentarii:

Matilda spunea...

Dacă " Băsescu e-n toate" , înseamnă că dacă tragem apa se duce ?

Constantin Gheorghe spunea...

Matilda, de-ar fi atât de simplu, o rezolvam până acum!

Karakas spunea...

Pai l-am vazut pe dictator dind mina cu judecatorii Curtii Constitutionale ieri cred, tot indemnindu-i la munca patriotica, pentru partid. Daca isi trage si CC la el in anexa, gata cu democratia.

Anonim spunea...

Când il văd pe Marele Machitor la TV, prezentând îngrijit câte o nouă gogoriţă, mă gândesc că toate pildele lui ar trebui să se încheie cu expresia celebră pe care proteveul a transformat-o aproape în imn naţional: "Muie, ţi-am spus!"

http://www.youtube.com/watch?v=M8TOZCzQvTQ

Fluieratorul spunea...

Si Udrea deschide santierul noului canal... La care, cine stie, o sa muncesc peste citiva ani, cind s-or satura pedeleii de circotelile mele, si or sa-mi faca un bine trimitindu-ma de la birou, sa muncesc in aer liber, la reeducare.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...