luni, 10 ianuarie 2011

România, între succesul individual şi eşecul colectiv




O zi confuză, ca orice zi de luni. Dar o zi confuză, într-o ţară confuză, cu cetăţeni confuzi, cu valori confuze, e definiţia coşmarului. Şi trăim acest coşmar  nu de ieri, de azi. Ci, în ceea ce mă priveşte, cam din anii 80, de când ceauşescu a luat-o definitiv pe arătură, din lipsă de proiect.


Dacă am învăţat ceva, în toţi aceşti ani, şi mă refer strict la mine, este că am reuşit să progresez doar atunci când am reuşit să visez, să-mi proiectez imaginea în viitor. Am făcut-o în anii 60-70, când mi se părea că pot face tot ce-mi propun, şi am ridicat ştacheta pretenţiilor foarte sus. Nu mă refer la partea materială a vieţii. De la care nu am cerut foarte mult. Am mai spus asta: am făcut şi fac parte din clasa de mijloc. Înainte de 1989 această apartenenţă era parcă mai pregnantă, după, mai estompată, cu sincope, cu mult mai multe frustrări.


Nu trebuie să înţelegeţi că vreau să spun că a fost mai bine în comunism, că nu a fost, cel puţin pe un palier, esenţial: cel al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Eu asupra altui aspect vreau să mă opresc. Comunismul nu şi-a propus(nici nu era raţional s-o facă, pentru că era mai mult decât o utopie, era o imposibilitate) să anuleze individul. Mai degrabă a încercat să-i limiteze gradele de mişcare, să-l facă parte a unui ansamblu, să-i dea o direcţie de mişcare. Şi, surprinzător, o lungă bucată de vreme indivizii, în marea lor majoritate, s-au mişcat de bună-voie în direcţia aia, pentru că pur şi simplu ea coincidea cu interesele lor ca indivizi.


Doar că pe măsură ce societatea românească se dezvolta, progresa, îi creştea nivelul de bunăstare, şi interesele individuale cunoşteau o diversificare, iar numărul celor care urmau de bună-voie direcţia arătată de sistem se micşora. Era evident că se impunea o schimbare de drum, care să fie în acord cu noile nevoi şi aspiraţii individuale. Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre lecţia de care pomeneam mai sus. Anume că fără un proiect de societate, aspiraţiile şi interesele mele individuale nu ar fi putut fi împlinite.


Mă refer, ca exemplu, şi pentru a simplifica discuţia, la ceea ce s-a numit Societate Socialistă Multilateral Dezvoltată. Ea a fost un proiect concret, palpabil, verificabil. N-am spus că a fost bun, n-am spus că a fost rău, spun doar că a existat, şi că fiecare dintre indivizii trăitori în acea vreme în România şi-a putut proiecta imaginea în viitor, şi-a putut alege şi planifica o carieră.


După 1989 singurul proiect cât de cât palpabil şi raţional a fost "integrarea euro-atlantică", dar şi el fragilizat şi întârziat de ducerea la absurd a individualismului, chiar dacă pentru cei mai mulţi români acest individualism s-a tradus prin strategii de supravieţuire. În lipsa unui proiect de societate, mai devreme sau mai târziu şi proiectele individuale eşuează.


Acum această lipsă de proiect a devenit extrem de penalizantă. Care este răspunsul la problemele generate de lipsa de proiect? Şi mai mult individualism, şi mai puţină solidaritate, şi mai mult efort de supravieţuire, şi mai mulţi indivizi care pleacă din ţară, în căutarea unui proiect colectiv care să le permită împlinirea aspiraţiilor lor individuale? 


Două astfel de proiecte au transformat SUA într-o hiperputere: New Deal şi The Great Society. Mai toate ţările care se dezvoltă nu o fac la întâmplare, îşi construiesc astfel de proiecte, încearcă să armonizeze părţile cu întregul. Noi, nu, că suntem mai cu moţ! Noi ne străduim să distrugem orice formă de solidaritate, orice proiect care implică lucrul împreună al indivizilor, punerea în acord a intereselor lor cu ale celorlalţi. 


Ce ne propun acum partidele? Ce ne propun elitele? Nimic, în afara unei stupide şi mizerabile lupte pentru putere şi pentru controlul banilor publici. De asta sunt atât de proaste performanţele noastre, ca naţiune. Şi, ne place sau nu, la nivel european şi global în competiţie sunt naţiunile, nu indivizii. Performanţele naţiunilor sunt măsurate, nu ale indivizilor. Nu vorbim despre PIB lui Patriciu, sau al lui Vântu, că tot îi "plac" lui băsescu mogulii. Şi nici despre PIB lui Bill Gates sau al lui Warren Bufett, ci despre cel al României sau al SUA. Performanţele sistemului educaţional românesc sunt măsurate, nu cele ale olimpicilor.


Performanţele individuale devin irelevante, dacă ele nu determină performanţa ansamblului societăţii. Se va vorbi de bine despre noi în momentul în care vom dovedi că putem să generăm un proiect de societate şi că îl şi ducem la bun sfârşit. Iar acel proiect nu este şi nu va fi "modernizarea statului", pentru că nu înseamnă nimic, nici pentru indivizi, nici pentru societate. El este un proiect care nu  nu permite nici indivizilor, nici societăţii, să-şi atingă obiectivele. Pentru că el are un singur scop: să permită plata unor datorii externe, prin penalizarea indivizilor şi entităţilor economice, şi nimic mai mult. Şi ceauşescu a urmat acest drum, în anii 80, şi ştim cum s-a terminat, după ce a renunţat la proiectul SSMD. De ce s-ar termina mai bine "modernizarea sstatului"? Doar pentru că acum există varianţa plecării din ţară?  Ce rezolvăm cu asta?

8 comentarii:

pacos spunea...

Cumva off topic, sau poate nu:

"In completing the review, the Executive Board also approved Romania’s requests for a waiver of nonobservance of the end-December 2010 performance criterion on general government domestic arrears and for a waiver of applicability of the end-December 2010 performance criteria on the general government overall balance, the general government guarantees and for the target on inflation at end-December 2010."

Cum dracu se traduce asta?

Sursa de inspiratie pentru textul comunicatului FMI e Cotidianul. Spre stiinta.

Shadow spunea...

@Dle Gheorghe

Ma vad nevoit sa va contrazic iara :-).

Senzatia mea in comunism era ca exact "idelogia" incerca (isi propunea sa) sa anuleze "individul". Individul nu mai conta, conta doar "masa" cat se poate de "amorfa". Exact omul multilateral dezvoltat asta predestina. Anularea "eu-lui" personal in favoarea unui "eu" de partid, al deciziei de sus. Specialistul in "nimic".

Comunistii nu au reusit crearea acestui om, l-au reusit cei care i-au urmat de 20 de ani incoace.

Shadow spunea...

@pacos

Traducerea de mai jos este destul de buna:

http://soviani.wordpress.com/2011/01/08/este-oficial-romania-a-ratat-tintele-de-deficit-bugetar-arierate-garantii-guvernamentale-si-inflatie-pentru-anul-2010-o-spune-chiar-fmi/#comment-399

Constantin Gheorghe spunea...

Shadow, crede-mă, ştiu ce am trăit! Omul ăla nou despre care se vorbea s-a format nu cu propagandă tembelă, pe care n-o credea mai nimeni, ci cu democratizarea accesului la educaţie, la actul cultural, la cunoaştere, în general. Se putea mai mult? Sigur.Dacă era mai multă libertate individuală, dar pe de altă parte să nu uităm contextul Războiului Rece.
Dar nu întotdeauna libertatea aduce cu ea şi o calitate umană mai bună. Uită-te la noi după două decenii de libertate. Când ai de făcut prea multe alegeri, şi ele depăşesc puterea ta de analiză, sigur vei face alegerea cea mai proastă. Asta e, din păcate...

pacos spunea...

@Shadow
Multumesc. Rezumand, suna cam asa: s-au taiat salariile bugetarilor, s-a introdus impozitul minim, s-au dat oamneni afara, nu s-au platit arierate, s-a terminat cu statul asistential, cu pensiile "nesimtite", n-au fost banipentru nimic, ne-am imprumutat de-or sa ne iasa ochii din cap platind, rezultatul fiind ratarea tuturor tintelor.
Ce ma intereseaza pe mine, muritor de rand, e asta: mai scapam?

asybaris spunea...

Nu ni se mai propune nimic, nu mai exista un scop mai inalt sau care sa depaseasca sfera individuala. Nu exista un loc in care sa ajungem, fie el utopic, iar consecinta e ca nici nu exista un drum pe care sa mergem. E un gol ideologic care va fi umplut cumva de cei care vor sti sa-l speculeze. Trebuie sa propui ceva societatii, un ideal in larg in numele caruia sa actionezi si pe baza caruia sa obtii o minima convergenta sociala. Altminteri haosul se casca in fata noastra.

Shadow spunea...

@Dle Gheorghe

Si eu stiu ce am trait ca si dvs. Si "omul ala nou" s-a format cu propaganda tembela. Cu "procente scoase din bruta", cu tezele congreselor, cu hei rup, cu productie pe stoc, cu strans surubul, cu doi poli in plus pt "mame", cu agenturile si cu "capitalismul muribund". Eu in perioada aia dar si multi altii ca mine am reusit sa nu ne formam asa, sa ignoram "propaganda tembela". Pt altii insa perioada de tranzitie a "desavarsit" creatia. Poate pt ca ei erau nu numai "carieristi" din nastere dar probabil veneau si din zona scolii pe "puncte". Azi ii avem la putere. Basescu, Boc, Udrea, Funeriu, Videanu, Blaga, etc, etc sunt oameni "multilateral dezvoltati" foarte reusiti. Specialisti in "nimic" dar asa de buni "verbal".

@Paco

Doar cu schimbarea guvernului si o perioada de mai mult de un an de politici inteligente atat economice cat si sociale. Cine sa schimbe in sa guvernul? Doar "strada" o poate face iar "strada" ramane inca "muta" deci pare sa "convina".

@asybaris

cand "mandatul" alegatorului este in mod voit "denaturat" de "ales" acesta din urma "impunand" propria "pofta" si nicidecum interesul general nici vorba sa mai ai convergenta sociala sau progres.

Fluieratorul spunea...

Ma vad nevoit sa spun ca numai in istoria rescrisa si idealizata a putut razleata performanta personala sa ridice nivelul de performanta in societate. Cum drakku s-o faca, daca-mi este ingaduit sa intreb, considerind ca performanta relevanta in epoca s-a aflat la mai putin de o milionime din populatie, si a fost intotdeauna in istorie si in diversele spatii unde s-a intimplat complet nepopulara?

Si ma vad nevoit sa spun ca toate "orinduirile" si-au dorit sa faca "omul nou", pentru combaterea celui "vechi", si n-au reusit. Omul este etern acelasi si are aceleasi probleme de adapost, hrana si vointa de putere si dominare asupra familiei si cetelor mai mici sau mai mari ca intotdeauna, ce difera este progresul tehnic si tehnologic care ne da iluzia ca traim "alte vremuri" si bagajul filosofic prin care fiecare generatie si epoca a incercat sa "explice" omul (si in plus, circulatia acestui bagaj, diluata si directionata in ceea ce numim astazi "informatie"). Asta difera. Oamenii in sine nu sint chiar atit de diferiti intre epoci, si in nici un caz noi, vechi, mai buni sau mai rai. Mai noi/vechi/buni/rai/right/wrong decit ce?

Desi nu sint fan HRP si Andrei Plesu, as zice ca e o inflatie de oameni recenti, fara dileme, sau cu dileme putine si meschine. O fi de bine, o fi de rau, n-am idee, dar pun pariu ca schimbind vremurile si locurile si adaptind criteriile, asa a fost intotdeauna.

Si da, am asteptari de la mine si de la oamenii de care imi pasa, foarte putini. Nu de la mase, nu de la epoci, nu de la "virfurile" de vreun fel, nu de la "intelepti", pentru ca sint convins ca nu exista "right", ci doar "right now". Adhocacy-urile au devenit "proiecte de societate" sub pana istoricilor, privind retrospectiv. Sint convins ca lucrurile n-au fost asa de "ideale" atunci cind s-au intimplat. Ideile si interpretarile ulterioare le-au facut generoase. Asta e parerea mea, probabil gresita pentru altii, dar bine ancorata in realitatea de care sint eu constient.

Si nu, nu-mi propun sa fiu relevant in epoca, ci doar sa am parte de tovarasie, prietenie si apreciere reciproc impartasita cu cei intre care ma gasesc, sa nu-mi bat joc de mine facind prost ceea ce fac, sa nu-mi pierd vremea facind ceva ce nu foloseste si nu va folosi niciodata si nu ma intereseaza cel putin pe termen mediu, si sa am parte de frumos, interesant, challenging si qualitative in tot ce vad si fac. Ceea ce va doresc tuturor.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...