vineri, 28 ianuarie 2011

Un Mengele portocaliu




Astăzi s-a consumat încă o mizerie umană, care vine din demenţa portocalie, care s-a aşezat pe mintea şi pe conştiinţa profesională a unora. Este vorba de un idiot, fost senator pedelic, acum director al Serviciului Judeţean de Salvare Argeş, care spune că Nicolescu n-are nici pe dracu, a leşinat de foame: "S-a constatat ca este vorba despre Constantin Nicolescu, care acuza un disconfort toracic si acuza o stare generala usor modificata. In urma consultului medical a fost preluat si transportat la Spitalul Judetean...Nu au fost elemente medicale care pe mine ca medic sa ma faca sa cred ca viata dansului a fost acut in pericol". 


Da, cum să nu! Un accident vascular cerebral, cu modificarea geometriei feţei, cu incapacitate de a articula cuvinte, asta nu-i nimic, nu-i aşa, doctore? Din asta nu se moare? Dacă-i ordin de la partid, sigur că nu se moare!  


Să ajungi pe mâna unui astfel de medic, care-şi terfeleşte meseria, din motive politice, e ca şi cum ţi-ai trage un glonţ în cap. Pentru boul ăsta a contat mai mult funcţia pacientului şi faptul că era "duşmanul roşu" decât omul aflat în suferinţă. Rău a ajuns ţara asta, condusă de un dement, care calcă pe cadavre, deşi nu are nicio miză. Plăcerea lui e să facă rău.


PS: dacă vreţi să vedeţi de ce suntem un popor de căcat, în cazul în care mai aveţi îndoieli, citiţi comentariile scelerate de pe forumuri şi din ediţiile electronice ale ziarelor. Mustesc de ruşinea de a fi om!

Un comentariu:

cristi spunea...

Forumurile nemoderate vor fi întotdeauna mizerabile şi aşa sunt cam peste tot. La noi se mai adaugă şi fenomenul românesc al postacilor, ăştia portocalii sunt deosebit de activi în ultima vreme. Împreună cu arestarea lui Nicolescu asta e o reacţie la alianţa opoziţiei care pare să fie o idee mult mai bună decât credeam...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...