miercuri, 22 iunie 2011

Răul de o mie de ori mai mare decât mineriadele



Nu cred că un singur om zdravăn la cap poate accepta, dacă are şi un dram de morală şi de principii, soluţia unei "regiuni speciale" Harghita-Covasna, ca parte a susţinerii UDMR pentru planul de "regionalizare" al lui traian băsescu. Aşa ceva ţine de demenţă, nu de arta de a guverna! 


Numai amoralitatea lui băsescu putea inventa aşa ceva. De mai bine de două decenii ne luptăm pentru a nu consfinţi drepturile colective pentru minorităţi şi segregarea după criterii etnice, şi un nebun, ajuns nu se ştie cum şef al statului, dă cu piciorul muncii atâtor oameni, politicieni, diplomaţi, lideri de opinie, doar pentru a demonstra că el e tartorele, şi ce vrea el e ordin de zi pe naţiune! Şi ordinul se execută, nu se discută!

Din iresponsabilitatea acestui individ sinistru, România este pe punctul de a se sfâşia intern, de a se dizolva. Războiul româno-român va cunoaşte o violenţă fără egal până acum în ultimii douăzeci de ani. Răul făcut de "regionalizare" va fi de o mie de ori mai mare decât răul mineriadelor. Alea au fost o izbucnire scurtă de violenţă, şi au privit doar câteva mii de oameni. Le respect suferinţa.

"Regionalizarea" priveşte o întreagă naţiune, şi viitorul ei. Este începutul sfârşitului statului naţional unitar român. Şi începutul sfârşitului naţiunii române. Dacă asta şi-a propus băsescu, se pare că-i va reuşi.

UPDATE: Mai sunt locuri la Spitalul 9? Nu de altceva, dar băsescu delirează în direct şi la oră de vârf despre Regele Mihai. Eu, unul, sunt republican. Asta nu mă împiedică să îl respect pe fostul şef de stat Mihai, care şi-a făcut datoria faţă de ţară cum nu şi-o face băsescu. 

Nu, Supreme Cur! Regele Mihai n-a fost slugă la ruşi! Cu sau fără actul de la 23 August 1944, România ar fi fost ocupată de ruşi. Şi occidentalii au făcut cu Stalin un pact identic cu pactul Ribbentrop-Molotov, în care URSS i se acorda un spaţiu de influenţă în Estul şi Centrul Europei. Dar prin întoarcerea armelor România a cruţat vieţile multora dintre soldaţii şi cetăţenii săi, dar şi ale aliaţilor. 

Iar în privinţa abdicării, cu sau fără actul formal, tot i se făcea vânt afară din ţară. Unde-i trădarea? A, că au existat şi nişte aranjamente, este explicabil: noua putere de la Bucureşti nu era tocmai tâmpită să rupă toate legăturile cu occidentul. Din o mie şi una de motive. 

Dar poate vede Pulimea Sa şi ceea ce a făcut Regele Mihai pentru România după Revoluţie, în procesul de negociere a aderării la UE şi la NATO. Măcar pentru asta îi datora respect Regelui Mihai. Dar ce să aştepţi de la un mârlan?!    

5 comentarii:

Ahile spunea...

Trebuie sa stii cum sa-l iei pe basescu. E un tip mai simplu decat pare. A declarat-o chiar el : daca cinci milioane de oameni ies in strada, atunci se opreste ""reforma"" (doua perechi de ghilimele, pentru ca e o batjocura a batjocurii de reforma). Nici macar cinci milioane nu trebuie convocati - cincizeci de mii ar fi de ajuns, restul s-ar lipi ca zapada de bulgarele pornit la vale.

basescu este vulnerabil si trebuie lovit. Acum.

Trebuie sa pornim o rascoala sociala. Kakaturile astea de feisbuc si tuiter pot fi si ele bune la ceva. Stapanii spun ca ar fi 5 milioane de vorbitori de romana inregistrati la ei. Hai sa le folosim. Sa anuntam ca ne strangem la picnic in fatza palatului Cotroceni. Luni dimineata. Cine mai vine ?

Karakas spunea...

E nevoie de miscare de strada, altfel romanii vor fi partasi la ce va urma.

Karakas spunea...

Se pare ca situatia in Romania e fluida si destul de tulbure. Nu putea sa fie altfel cind propui tuturor cetatenilor romani un proiect de o asemenea magnitudine, fara sa gindesti bine la el. Acum Basescu incearca sa dreaga busuiocul, inclusiv despre Comunicatul lui Gitenstein. Si culmea, i-ar prefera pe Nastase si Iliescu la dialog in locul lui Ponta si Antonescu, dupa ce a ales nici macar sa nu le stringa mina de Ziua Romaniei. Mr President, what the heck?

In schimb, comentatorul istoric Basescu e fascinant. Afirmatia sa ca Regele Mihai ar fi tradat tara cind a abdicat si ca a fost "sluga la rusi" e abrupta si jignitoare. Eu am invatat la istorie ca Regele a fost fortat sa abdice, altfel...Sau nu e asta adevarul istoric? Are Basescu acces la documente care sa clarifice pozitia sa? Cum adica a fost Regele "sluga la rusi"? Ce putea sa faca Regele atunci, sa continue sa implice Romania in luptele cu rusii? Sa moara mai multi romani pentru o cauza pierduta doar pentru ca sa aparem ca am avea onoare fata de Germania fascista a lui Adolf Hitler? Doar un General nebun si-ar putea sacrifica armata in acest mod inutil, doar pentru onoare. Si apoi, chiar merita Hitler un asemenea sacrificiu din partea romanilor, dupa ce ne-a folosit pe post de benzinarie pentru masina sa de razboi?

"Doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm, de toate păcatele?...Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere", a spus Băsescu la B1 TV.

http://www.mediafax.ro/politic/basescu-abdicarea-regelui-mihai-a-fost-un-act-de-tradare-8373950/

Karakas spunea...

Omul e o catastrofa naturala perpetua pentru Romania atita timp cit este in functie. E clar ca Basescu nu stie sa conduca tara, nu poate, nu are cu ce. Iata ce declara primul reprezentant al Romaniei, despre refuzul sau de a se intilni cu Ambasadorul Ungariei, tara care are Presedentia UE in perioada asta:

Ambasadorul Ungariei, având preşedinţia UE, a dorit să aibă obişnuita întâlnire cu preşedintele României. Ca ţară deţinătoare a preşedinţiei UE organizează această întâlnire cu toţi ambasadorii UE la care mă duceam. Sigur că n-am avut timp să particip. Nu am avut timp a fost răspunsul diplomatic dar n-am vrut, ca un semn că....",

http://www.mediafax.ro/politic/basescu-discut-joi-cu-viktor-orban-am-refuzat-sa-particip-la-o-intalnire-a-ambasadorului-ungar-8373786/

Deci, practic recunoaste ca l-a mintit, "diplomatic" pe Ambasadorul Ungariei. Eu din cite stiu, practica diplomatica presupune cel putin la discretie in public. La ce foloseste aceasta "destainuire"? Poate ca a avut o cauza, argumente pentru a nu se duce la intilnire. Dar nu vii in public si spui ca ai mintit ca sa te eschivezi, asa ceva nu este demn de functia de Presedinte.

asybaris spunea...

Propuneti un miting, o actiune si vedeti cati oameni strangeti, e foarte simplu. Ultimele miscari sindicale au esuat lamentabil. Daca exista nemultumire si revolta in sanul populatiei ar trebui sa se manifeste cumva. Si totusi demonstratiile antisistem strang mult mai putini oameni decat un concert la care platesti bilet sau un meci de fotbal. Exista revolta reala in sanul populatiei sau e vorba de frustrarea celor care nu reusesc sa mobilizeze oamenii?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...