marți, 21 iunie 2011

Stalinismul, azi într-o nouă prezentare


Nu am trăit anii stalinismului românesc. Când am început eu să înţeleg ce şi cum, România se debarasase de trupele sovietice, şi îşi recupera cu aviditate identitatea naţională. Acum încep să simt cum a fost în anii ăia demenţi de până prin 1958-1960, când dacă nu-i pupai în cur pe fraţii de la răsărit era jale, erai mort social, şi se lăsa şi cu o vizită la mititica, şi asta mulţumită intelectualilor şi jurnaliştilor, care şi-au făcut din curul americanilor obiect al adoraţiei, aşa cum înaintaţii lor îşi făcuseră obiect al adoraţiei din curul sovieticilor. 

Şi atunci, şi acum, ambasadorii respectivilor hegemoni erau un soi de vice-regi, impuneau măsuri şi politici conducerii României, presupus independente, şi expresie a voinţei populare. Nu ştiu cum dracu se face, dar ţara asta trebuie să repete mereu trecutul. 

Acum văd că un oarecare, pupător de cur obamez, şi sponsor generos al respectivului cur, recompensat pentru asta cu postul de ambasador în România, ne spune cum trebuie să arate Constituţia, el fiind specialist în piese de schimb pentru industria auto, deci o competenţă în materie de drept constituţional. Iar valuri de intelectuali şi jurnalişti pupinbăseşti ne bat obrazul şi ne reproşează că nu executăm ordinele hegemonului, folosind drept argumente spusele ambasadorului ameerican.

Acum, onest vorbind, cine se mai uită în gura Nicoletei Savin, o "târfă" a  presei româneşti, care n-a ratat nicio panama, la un moment dat apărându-l furios pe unde apuca pe Jiji! Dan Turturică, în RL, foloseşte acelaşi argument, că, de, totul pentru front, totul pentru victorie! Nu mai spun despre emisiunile TVR 1! Şi asta ce-mi amintesc din ultimele două-trei zile!


Stalinismul ăsta în haine americane se întinde ca o caracatiţă. Şi este o negare cruntă a democraţiei, indiferent ce cred unii sau alţii. Cu riscul de a mă repeta, cred că SUA au încetat să mai fie o democraţie funcţională şi responsabilă. Puterea reală, aia care contează, nu mai aparţine de mult poporului american. Democraţia e mai mult un ritual voodoo.

Mi se va spune că alta mai bună nu avem. Poate. Dar nici nu ne batem capul cu asta! Mai ales la Românica, unde supravieţuirea este singurul lucru care ocupă minţile a mai bine de 90% dintre cetăţeni. Dar nici în SUA, cu vreo 40% din populaţie ocupată cu supravieţuirea, lucrurile nu stau prea bine.

Aşa că ambasadorul american la Bucureşti n-are nicio legitimitate să impună ceva guvernului şi poporului român. Putem discuta orice, putem avea opinii despre un lucru sau altul. Dar nu e Ambasada SUA sursă de drept. Şi nici deţinătoarea adevărului absolut.

Cât despre pupincuriştii autohtoni, ce să zic: atât îi duce mintea, atât fac...

PS: dacă vreţi să vedeţi cum arată o ţară după zece ani de "reconstrucţie democratică", sub înţeleapta conducere a unchiului Sam, priviţi aici.  Culmea este că unii afgani au ajuns să-i regrete pe ruşi.

Un comentariu:

Anonim spunea...

Asa e. Cine sa auda in tara piticilor? Daca n-am avea un cur de pupat am inventa unul. Spurcat neam mai avem.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...