marți, 23 august 2011

Un iepure pentru USL



Nu am comentat şi nu comentez ieşirea de aseară, pe sticla TVR 1, a Supremului Cur. E o repetare, până la vomă, a aceloraşi clişee şi explicaţii aiuritoare, care dovedesc o învăţare pe de rost a unor texte inepte, oferite de nişte consilieri în derivă. Iar când pune de la el, ies la iveală obsesiile roiuri, ca muştele pe căcat!

Nu pot să trec însă peste noul iepure, oferit USL, să alerge după el. Oferit de PDL, evident, cu acordul Supremului Cur. Nu e vorba despre poanta cu numirea premierului, pe care USL o tot mestecă de vreun an şi mai bine, pe când PSD şi PNL nici nu visau la o alianţă. E vorba despre "comasarea alegerilor". Care este tot o prostie.

Chiar jupân Cotoi recunoaşte că este nevoie de schimbarea legii, pentru prelungirea mandatului aleşilor locali şi judeţeni. Cum singura catastrofă care ar justifica prelungirea este actuala guvernare, nu există motive de prelungire. Dar să zicem că inventează ei ceva. Mai trebuie şi avizul Curţii Constituţionale, care nu vine chiar atât de "automat" cum şi-ar dori puterea.

Acum, dacă ăia de la USL chiar ar fi politicieni, şi ar avea şi strategi politici, ar trebui să inventeze ei iepuri, şi să le dea drumul în spaţiul public, să alerge ăia de la putere după ei, cu limba scoasă de un cot. Bine, useliştii o au pe aia cu suspendarea preşedintelui. Dar ăla e brontozaur, nu oboseşte pe nimeni, dar poate fi mortal, dacă-l pot folosi. Ca să îi ţină ocupaţi pe portocalii e nevoie de tot felul de nimicuri, multe şi dese. Care să le pună creierii pe moaţe.

Sigur, nu aşa ceva aşteaptă alegătorii. Deşi am mari îndoieli că, excepţie făcând un public foarte îngust, cu spirit critic şi autonomie în gândire, bizonul român nu ar aplauda producţia de "iepuri". Dacă asta se cere, asta primesc...

Un comentariu:

Anonim spunea...

Stimate domnule Constantin,
Va rog, sa combateti ideia de a nu merge la vot. Este ca un vot pentru, atat timp cat vor fi furate voturi.Se fura pe cale electronica, prin introducerea de voturi in locul celor absenti etc. In comisia de votare pe sectii, ei introduc pe neobservate un numar de voturi si la inchiderea sectiei ei semneaza acelasi numar in locul celor absenti.Pentru asta se iau euro multi. Tot dela noi.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...