sâmbătă, 29 octombrie 2011

Anatomia corupţiei prezidenţiale



Oana Stancu, pe Antena 3, face o disecţie a sistemului prin care famiglia băsescu, în plenul ei, a acumulat, şi a spălat bani, bani pe care şeful clanului i-a obţinut din traficarea funcţiilor publice pe care le-a deţinut începând din 1990. Toţi cei care, într-un fel sau altul, ne-am lovit de băsescu, în vremea când făceam jurnalism, ştiam câte ceva despre coţcăriile lui. De exemplu faptul că primea praf de îngheţată din Italia, de la Căşuneanu, care i-l şi transporta, la preţuri(în acte) care erau cu mult sub preţul de fabricaţie. În schimb Căşuneanu primea de la ministrul băsescu autorizaţii de transport în UE, şi fier vechi din vagoanele noi ale CFR Marfă. Pe ăia de la Vamă şi de la Fisc i-a durut în cur de asta. Atunci s-au legat frumoase prietenii de afaceri.

Credeţi că după ce au prezentat cei de la A 3 măcar o instituţie a statului: ANI, DNA, Fiscul, Prevenirea  Spălării Banilor, se va sesiza, va mişca un deget, va lua spre cercetare aceste mizerii? Evident, nu! Pentru că sunt controlate de băsescu: el i-a numit pe cei care le conduc, el le acoperă abuzurile, de el depinde viitorul lor.

Credeţi că RL, EvZ, Adevărul, alte fiţuici şi tembeliziuni băsiste, vor prelua subiectul? Trebuie să fii prost cu spume să crezi aşa ceva. Cel mult vor încerca să-i discrediteze pe jurnaliştii de la A 3. Parcă şi văd mâine, hai luni, că e şi la SRI duminică, articole acuzatoare la adresa lui Felix. 

Iar după asta ne mirăm că olandezii se îndoiesc că România este stat de drept? Ne mirăm degeaba. Oamenii au aflat cu cine au de a face. Şi nu le face plăcere ce văd. Cum nici altora nu le face plăcere ce văd. Nici nouă nu ne face plăcere ce vedem. Dar nici nu mişcăm un deget pentru a ne face respectaţi de ceilalţi. Asta e mai grav decât ciordelile ţiganilor din centrul Parisului sau al Romei. Dar continuăm pe coarda persecuţiei: au ce au străinii cu noi. Nu au nimic. Vor doar să fim cât de cât normali. Dacă se poate şi dacă vrem să fim respectaţi...  

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...