marți, 17 ianuarie 2012

Transparenţă, my ass!

Se zice, se spune, se vorbeşte, se speculează, se fantazează, se cleveteşte, se zvoneşte că Pulimea Sa şi Piticul lui De Grădină Preferat s-au întâlnit la Trei Coceni, la o şuetă. Într-un climat tensionat precum acela din România ultimelor zile, fix de speculaţii pe tema acestei presupuse şuete între cei doi porumbei avem nevoie! Că nu sunt suficiente zvonurile despre galeriile echipelor de fotbal sau despre muşchii încordaţi ai jandarmilor.

Purtătorul de tăceri prezidenţial, musiu Turcan(sau Curcan?) putea să se deranjeze cu un comunicat pe tema asta. Să ştim şi noi dacă a fost sau n-a fost. Nu-i cade mâna. A compus el stupizenia aia despre Eminescu, nu i-ar fi greu să ne zică ceva banal. Dar ăştia nu dau doi bani pe noi şi pe obligaţiile lor legale şi constituţionale. Ne dispreţuiesc profund. Îi doare în cur de noi. Ei bine, o să vină o vreme când o să le fie dor de durerea asta virtuală. Noua durere va fi cât se poate de reală!

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...