luni, 19 martie 2012

Coşmarul se repetă



Dacă vă era dor de el, boc iar ţopăie prin politică şi se agită pe ecranul televizoarelor. Vrea Referendum odată cu  alegerile locale din 10 iunie. Şi nu orice Referendum, ci unul constituţional, prin care să se desfiinţeze Senatul. Cică aşa se pune în practică "voinţa poporului". Doar că, excepţie făcând modificările Constituţiei şi demiterea preşedintelui, Referendumurile în România sunt consultative, nu imperative.

Cum puteţi citi aici, Referendumul din 22 noiembrie 2009, privind desfiinţarea Senatului este anti-constituţional, pentru că, spre deosebire de reducerea numărului de parlamentari la 300, care nu implică o modificare a Constituţiei, desfiinţarea unei Camere implică acest lucru. Şi pentru asta există o altă procedură, cea a revizuirii Constituţiei. Procedură în care Referendumul vine la urmă. Aşadar, punând întrebarea despre desfiinţarea Senatului, băsescu şi-a depăşit competenţele. Întrebarea din analiza citată, "dacă un referendum formal valid este totuşi neconstituţional în substanţa sa şi dacă, în plus, pare neconcludent, ar trebui să producă efectele proiectate?" este cum nu se poate de pertinentă şi de actuală. Poate invoca boc, profesor de drept constituţional(sic!), voinţa poporului, când Referendumul la care face trimitere este neconstituţional? 

Analiza pe care am citat-o pune şi problema cuplării Referendumului cu alte tipuri de consultări. Dar nu de astfel de lucruri se împiedică băsescu şi ceata lui de derbedei politici. Dar poate se împiedică cei care mai au ceva minte, şi demnitate, în ţara asta de nebuni. 

O ţară pe care băsescu o visează populată de clonele sale politice, de vreme ce vrea să-şi facă şcoală de politicieni, după ce pleacă de la Trei Coceni, scârbit fiind de profesorii şi şcolile politice din România. Doamne fereşte şi apără! Sau, vorba bunicului meu, tata Badea: "nepoate, fă crucea mare, că dracu e bătrân!"

Atât de disperaţi sunt portocaliii, încât nu-i mai duce mintea decât să scoată de la naftalină un truc vechi, care n-a produs decât confuzie şi frustrări? Se vede treaba că da! O luăm de la capăt cu coşmarul!

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...