miercuri, 7 martie 2012

Logica Pulimii Sale



Nu am de gând să comentez discursul de azi al Pulimii Sale. Remarc doar două lucruri. Unu: aveam impresia că îl aud pe ceauşescu la Congresele PCR. Şi tonul, şi lungimea discursului pledează în favoarea afirmaţiei mele. Al doilea lucru pe care îl remarc este acela că a ajuns atât de previzibil, încât nu mai interesează pe nimeni.

Totuşi, am o nedumerire: băsescu vorbea despre "datoria de a găsi de soluţii ca până la 1 iunie să fie reîntregite salariile bugetarilor". O avea vreo legătură cu frenezia cu care statul român se împrumută în ultimele trei luni? Pentru că altcumva nu văd sursa de finanţare a măririlor. Şi cum eu nu cred în statistici, nu cred nici că anul trecut creşterea economică a fost cea anunţată, ci mai mică, cum nu cred că anul ăsta vom avea creştere. Şi atunci, ce facem? Le mărim acum, pentru a avea ce tăia peste câteva luni? Dar, mă rog, logica lui băsescu oricum îmi scapă. Şi nici n-am de gând să mă apuc s-o înţeleg.

Ceva are totuşi logică în demersurile lui băsescu: setea de putere şi frica de a o pierde. Îi place prea mult puterea, şi este gata să facă orice pentru a nu o pierde. De fapt, despre asta este vorba, cu adevărat, în discursul lui băsescu.   

2 comentarii:

Mircea Hamza spunea...

Premierul Ungureanu la cal cu mânere la http://mirceahamza.com/?p=1923.

Karakas spunea...

Sedinta in Parlament cu participarea lui Basescu s-a transformat intr-o sesiune de campanie electorala pentru PDL. Iata, din declaratia prezidentiala, aka sfaturi de campanie electorala:

"Sper că veţi avea capacitatea să explicaţi în campanie că au fost măsuri necesare care au avut prevenit un derapaj similar cu cel din Grecia"

"Derapaj similar cu cel din Grecia?". Sa fim seriosi, problemele Greciei erau de alta magnitudine decit problemele Romaniei.

Un alt fragment incoerent a fost cel care mina Romania sa adopte moneda europeana:

"Un obiectiv major al României este intrarea în zona euro. Dobânzile sunt de 1-1,5% pentru statele echilibrate macroeconomic, pe când dobânzile pentru statele non-euro sunt 6%. Trebuie să înţelegeţi cât de important este ca România să devină membru al zonei euro. Un stat care nu are economie performantă şi competitivă nu rezistă în zona euro. Obiectivul trebuie să fie reanalizarea şi creşterea performanţelor economiei de stat. Fără competitivitate în sectorul de transporturi şi energie nu avem nicio şansă să trăim bine în zona euro.

Cred ca trebuie sa fii visator sa crezi ca Romania va putea sa acceada la zona EURO doar cu competitivitate la transporturi si energie. Inteleg ca se vrea privatizarea acestor sectoare, dar asta nu e o solutie miracol. Ba, daca nu se face cu cap, vom stagna si cu privatii vatafi la CFR. In ce priveste dobinzile mici, mai multe state UE din zona euro, cu economii mult mai puternice decit ale Romaniei, au mari probleme sa ia imprumuturi cu dobinda de 1-1.5% de la privati. Dezavantajul pentru tarile cu o economie slaba din zona EUR este ca ele sunt primele lovite puternic in cazul unei crizei, asa cum experimenteaza Irlanda, Spania, Portugalia, si fara un mecanism centralizat care sa ajute tarile EUR, tarile astea sunt captive, neavind alternativa. Asa, daca nu esti in zona EUR cind e criza, macar poti sa iti devaluezi moneda fara sa te bata nimeni la cap (cum a facut Argentina).

http://www.mediafax.ro/politic/basescu-in-parlament-masurile-luate-in-2010-au-prevenit-un-derapaj-similar-cu-cel-din-grecia-trebuie-sa-gasim-solutii-ca-in-jurul-datei-de-1-iunie-sa-reintregim-salariile-bugetarilor-9376820

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...