joi, 19 septembrie 2013

Triumful corupției

 
 
Cazul Roșia Montană, dincolo de clopoțeii ”ecologiei”, reprezintă dangătul triumfător al Marelui Clopot al Corupției, într-o țară ajunsă la mâna sistemului ticăloșit. Și mă tem că nu pentru anularea proiectului ar fi trebuit să demonstreze flăcăii și fetele cu ”preocupări” subit verzi, ci împotriva CORUPȚIEI. Din păcate, cei din spatele protestului sunt și ei parte a sistemului ticăloșit, și corupți până în măduva oaselor, fie și numai moral, deși este vorba și de mulți, foarte mulți bani.
 
Reamintesc celor care au uitat că, de la o problemă comună tuturor țărilor, anume corupția, o constantă a sistemelor politice și economice succesive, în întrega istorie a umanității, corupția s-a transformat în România în principalul instrument pentru eliminarea adversarilor politici și economici ai puterii băsesciene. Să ne înțelegem bine: nu neg existența corupției până în 2005, dimpotrivă. Dar definiția dată până atunci corupției era clară, și instrumentele folosite pentru combaterea ei, normale într-un stat care se crede ”de drept”. Demența a început în momentul în care, la cererea UE, în procesul de negociere a aderării, s-a înființat PNA. Așa s-a dezvoltat în timp un sistem dual, România având, practic, două Procuraturi Generale, care au început o crâncenă luptă pentru putere.
 
Pentru a fi numărul unu în materie, după preluarea puterii de băsescu și de gașca lui, DNA a ales să se pună la dispoziție, cu arme și bagaje, în slujba sistemului ticăloșit, adică în slujba lui traian băsescu. Prima victimă de calibru a fost Adrian Năstase, pentru că putea fi competitorul lui băsescu în 2009. Între timp DNA a făcut și mai multe servicii murdare aceluiași sistem ticăloșit, într-o mizerabilă cârdășie cu SRI și cu CSM, cu CCR, cu judecători corupți, care au fost și sunt șantajați cu diverse lucruri, de la trecutul securist la luare de mită, trecând prin diverse afaceri de alcov.
 
Toată această încrengătură a devenit un formidabil sistem mafiot, care a răspândit corupția în toți porii societății. Corupția este ceva mai mult decât cumpărarea unor favoruri din partea agenților statului. Mai gravă, și mai periculoasă, este corupția conștiințelor, prin frică, teroare, avantaje, sinecuri. În acest angrenaj infernal un rol absolut nefast a avut MCV, un instrument de control al politicilor publice ale României, folosit de unii de la Bruxelles împotriva intereselor noastre, cu complicitatea lui băsescu, a lui Macovei, a DNA, SRI și SIE, și iarăși a CSM și a judecătorilor corupți sau controlați de gașcă. Așa se face că, în loc să scadă, coerupția s-a întins. Pentru că sistemul, în frunte cu DNA, a pedepsit corupția unora, și a acoperit-o, și chiar încurajat-o pe a altora, recompensându-i astfel pentru serviciile făcute sistemului. De asta oamenii lui băsescu nu vor fi pedepsiți în veci: au făcut servicii care îi pun la adăpost pe viață.
 
Este o iluzie să credem că mai putem face ceva. Nimeni nu poate controla sistemul ăsta. În schimb el a ajuns să controleze țara, să o conducă în locul Parlamentului și a Guvernului, să distrugă afaceri, sau, dimpotrivă, să le avantajeze. Uitați-vă câte ”remanieri” a făcut sistemul în Guvernul Ponta. Uitați-vă cum s-a pișat sistemul pe votul românilor în cazul Referendumului din 2012. Sau cum, aflat în beciurile DNA, Nelu Iordache dă declarații halucinante împotriva adversarilor sistemului, cu băsescu în frunte. Sau cum sunt atacați oameni de afaceri, cum se încearcă distrugerea sau preluarea afacerilor lor, la ordinul unora din țară sau de afară. Asta ca să pomenim doar de cele mai recente evenimente.
 
Ce e de făcut? Nimic, în afară de o nouă Revoluție, dar nu aia pomenită de hipsterii care bântuie pe străzi, nici ei neștiind pentru ce. Una cu ghilotină. Dar dacă s-a pierdut meșteșugul fabricării ghilotinelor, ce să facem? Ne mulțumim să constatăm că, pe măsură ce corupția este combătută mai ferm, ea crește mai abitir!  
   

Un comentariu:

Anonim spunea...

asa o duc cei care se arunca in bratele strainilor mai precis ale vestului fara sa stie ce fac din lipsa de experienta deoarece romanii au trait si traiesc in continuare cu povestile de la europa libera.astea sint metodele lor de-a stapini de cind se stiu ei. problema romanilor este ca ei n-au aflat inca in mare parte din mindrie si incapatinare.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...