Există credința că ne îndreptăm spre un nou Război Rece, mai ales după ultimele evoluții din Ucraina. Mă tem că nu despre așa ceva este vorba. Devine tot mai evident un fapt: Războiul Rece nu s-a terminat odată cu căderea comunismului. A continuat, în forme atenuate, până când s-au schimbat raporturile de forțe între foștii adversari. Acum a re-izbucnit, cu o virulență ieșită din comun, pentru că una dintre părți, cea americană, se găsește, paradoxal, într-o stare de slăbiciune extremă, în ciuda gesticulațiilor și atitudinilor ei belicoase.
Gândirea obișnuită cere ca un război să aibă un învingător clar, și un învins clar. Cu tot ce derivă de aici. Cum Războiul Rece este ceva fără precedent, nu puțini au spus că este lipsit de sens să spui cine a câștigat și cine a pierdut în Războiul Rece, pentru că nu există un set de criterii care să definească ”victoria”, respectiv ”înfrângerea”. Atitudinea a fost rațională, și a permis tranzițiile din Estul Europei, care au fost facilitatea de această abordare. Excepție făcând destrămarea Iugoslaviei(cea care a întărit credința că nu trebuie să existe învinși și învingători în Războiul Rece) și unele episoade violente de la periferia fostei URSS, tranziția a fost pașnică, și benefică pentru o largă majoritate a foștilor combatanți.
Când s-a schimbat trendul? Momentul inițial al schimbării coincide, paradoxal, cu momentul începerii tranziției. Este momentul în care s-a enunțat principiul ”momentului unipolar al Americii”, care a evoluat spre ceea ce s-a numit ”națiunea indispensabilă”. Dar lucrurile s-au degradat cu adevărat după atentatele ”teroriste” de la 11 septembrie 2001. În loc să se limiteze la simple acțiuni anti-teroriste, de slabă intensitate, executate în comun cu celelalte națiuni, SUA au ales ”războiul anti-terorist generalizat”, care urmărea consolidarea momentului unipolar al Americii. Ideea ”schimbărilor de regim” părea fezabilă, și întărea poziția americană în două regiuni pe care le considera cheie. Irakul era un soi de șah-mat dat adversarilor Israelului, în special Iranului, obsesia Washingtonului pentru securitatea statului evreu fiind notorie, iar în Afganistan țineau în șah China, Pakistan și Rusia.
Ei bine, niciuna dintre socotelile SUA de acasă nu s-au potrivit cu socotelile de pe teren. Acum Israelul este mai vulnerabil ca niciodată, și înșiră criză după criză, care-l fac tot mai odios, după masacrele cu repetiție din Gaza. În Afganistan China, Pakistan și Rusia fac deja jocuri pe care americanii nu le mai pot controla. Și, bomboană pe colivă, americanii mai au în brațe crizele din Yemen, Sudan, Egipt, Tunisia, Libia, Siria, pe care, ce e drept, le-au provocat.
Toate astea dovedesc o viziune rudimentară despre relațiile internaționale, abordate egoist, doar din punctul de vedere american. Războiul Rece a însemnat luarea în calcul a intereselor majore ale fiecărei părți, acum nu contează decât interesele Washingtonului. Ceea ce nu poate fi acceptat.
Aflate la înghesuială, SUA au vrut să înceapă un nou Război Rece. Cum China, cel mai dorit adversar, a zis pas, criza din Ucraina a oferit americanilor șansa nesperată de a reveni la ce știu ei mai bine: jocul în doi. Atacând Rusia, Washingtonul atacă, de fapt, un bloc politico-economic aflat în structurare, care este un adevărat coșmar: BRICS. Anul ăsta China va deveni prima putere economică a lumii, în Paritatea Puterii de Cumpărare. Asta, printre altele. În acest context, Rusia li s-a părut veriga cea mai slabă. Și este atacată cu toate mijloacele din dotare.
Atacând Rusia, SUA vor să împuște doi iepuri: să slăbească UE, de care nu sunt sigure, și care se pot transforma în adversar, inclusiv printr-o alianță cu Moscova, și să întârzie instituționalizarea BRICS.
Problema este că Rusia lui Putin nu este Rusia lui Elțin. Să nu discutăm numai în termeni militari problema. Globalizarea, instrumentul economic al dominației americane, joacă acum împotriva SUA. Rusia s-a globalizat, economic vorbind. Izolarea ei din proces are costuri uriașe, pe care nimeni nu se grăbește să le accepte. Iarăși, nu e vorba doar de gazul rusesc. Este o vulgarizare care nu servește niciunei analize.
Vechea ideea a americanilor, aceea de a încercui Rusia, pentru a-i limita tendințele expansioniste, este contraproductivă și periculoasă. Apropierea NATO de granițele Rusiei nu servesc ”îndiguirii” ei, ci doar cresc șansele unei confruntări militare generalizate. Se pare că un Război Rece nu se poate finaliza pașnic, ci doar printr-un război cald.
Este lipsit de sens să ceri acum Rusiei capitularea necondiționată. Nimeni nu a reușit asta, nu vor reuși nici europenii, nici americanii. Chiar dacă aparent rușii nu au aliați, lucrurile nu stau chiar așa. Și nimeni nu vrea să vadă cine se va alinia în spatele Moscovei, în caz de conflict. Și abia atunci vor vedea americanii câți dușmani au printre cei care acum par a le fi prieteni.
Așadar, Washingtonul are de ales cum termină Războiul Rece: începe altul, sau îl schimbă pe unul cald?
