miercuri, 4 martie 2015

Dezindustrializare și democrație



Sursa marilor probleme economice și sociale ale României-am scris despre asta încă de acum vreo douăzeci de ani-o reprezintă faptul că nu a dus până la capăt procesul de industrializare și de urbanizare, început în anii 30 ai secolului trecut, întrerupt de război, și relansat de comuniști, cu toate problemele sale. Anticomunismul cretin-pășunist, dorința de revanșă a unora care au crezut că pot răzbuna suferințele din anii stalinismului distrugând tot ce s-a construit în perioada industrializării, plus dorința capitalului străin de a face din Estul Europei o piață de desfacere și un rezervor de forță de muncă ieftină, dar bine calificată, toate au provocat un adevărat dezastru. Din păcate nimeni nu vrea să vadă aceste lucruri. Nu este corect politic, și nu se face să le bați obrazul noilor stăpâni.


Ei bine, fenomenul dezindustrializării începe să apese asupra ansamblului lumii în curs de dezvoltare, și, mai nou, și-a scos colții și în lumea dezvoltată. O dovedește, printre alții, Dani Rodrik, în acest mic studiu, în care expune problema cât se poate de clar.

Concluzia studiului mi se pare cea mai interesantă, pentru că se referă la consecințele politice ale dezindustrializării: ”The political consequences of premature deindustrialization are more subtle, but could be even more significant. Mass political parties have traditionally been a by-product of industrialization. Politics looks very different when urban production is organized largely around informality, a diffuse set of small enterprises and petty services. Common interests among the non-elite are harder to define, political organization faces greater obstacles, and personalistic or ethnic identities dominate over class solidarity. Elites do not face political actors that can claim to represent the non-elites and make binding commitments on their behalf. Moreover, elites may prefer – and have the ability – to divide and rule, pursuing populism and patronage politics, and playing one set of non-elites against another. Without the discipline and coordination that an organized labor force provides, the bargains between the elite and non-elite needed for democratic transitions and consolidation are less likely to take place. So premature deindustrialization may make democratization less likely and more fragile.”


Sunt lucruri pe care iarăși le-am scris. Atrăgând atenția asupra nevoii de a regândi democrația în contextul post-industrial, unde se constată o puternică destructurare socială, o fragmentare puternică a societății, o dezideologizare și transformarea partidelor clasice în simple mecanisme de exercitare a puterii, fără legătură cu cetățenii..

Niciun comentariu:

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...