joi, 1 iunie 2017

Mărirea și decăderea unui Muc al politicii

Acum, să-mi pară rău de Mucușor Dan ar însemna să-mi bat joc de mine. Mulțumesc, nu! N-a avut o idee nici despre USB, și n-are nicio idee despre USR. A lăsat lucrurile să curgă, a călărit un val al nemulțumirii tefeliste, o nemulțumire difuză și confuză, care ducea spre oriunde, și a ajuns nicăieri.
Dacă e să mă întrebați pe mine, Mucușor Dan a fost marioneta unui grup de interese economice, legate de imobiliarul din București. S-a văzut asta din obiectul, și subiecții, nenumăratelor lui procese, în care s-a luptat cu Primăriile de sector și cu Primăria Generală, dar mai ales din cauzele pe care le-a ocolit perseverent. Și s-a văzut în încrâncenarea cu care USB a luptat pentru Primăria Sectorului 1, cel mai interesant pentru sponsori. Nu vă spun eu de ce. Știți și voi.
La un moment dat unii dintre sponsori au avut idei. Să fie mai prezenți în politică. Și și-au zis că Mucușor Dan e numai bun pentru asta. Doar că idei despre viitorul politic al Mucușorului aveau și alții. Care au sărit în căruța USR, fără ca nimeni să se poată opune, partidul ăsta fiind vraiște, organizatoric vorbind. Iar acum au și alte idei despre viitorul Uniunii. Idei care se lovesc de vechea gardă șordanistă. Drept pentru care încearcă s-o elimine, pe motiv că a pactizat cu reacționarii din Coaliția pentru Familie.
Până acum nimic nou. Politica la români. Doar că și-au ales prost momentul puciului. Preluarea asta ostilă a USR vine pe fondul dezvăluirilor despre viața și opera altui partid ”salvator”, al ”interesului național”, UNPR ul Generalului Izmenelor. Și cum unora din grupul opus lui Mucușor Dan în USD li se văd acum epoleții de la o poștă, lumea va ciuli urechile și va beli bine ochii, înainte să mai pună ștampila pe USR. Vedem noi ce scor ia partidul în localele astea din iunie.
Problema este că, și dacă am avut o des-compunere socială, iar acum asistăm la o re-compunere a societății, asta nu înseamnă schimbări de structură de așa o mare radicalitate, încât să fie nevoie de partide cu totul noi. Nici Syriza, nici Podemos, nici mărșăluitorii lui Macron nu sunt ceva nou, cu adevărat. Sunt bărci de salvare pentru unii care au activat în politică, sau trambuline pentru alții care n-au vrut să urmeze calea grea a afirmării în politică, și au ars etapele. Rezultatele se văd în calitatea tot mai proastă a politicii, și ca o consecință, în guvernarea slabă, haotică și ineficientă.
USR ul este o structură construită pe nimic, publicul lui fiind volatil, impresionist, și lipsit de o identitate ideologică. Lipsa de ideologie a părut să fie punctul său tare. E, de fapt, punctul slab. Acum este greu de asumat o ideologie, mai ales într-un ghiveci ”ideologic”, cum este USR. Mucușor Dan a vrut să evite dezbaterea despre asumarea ideologiei, iar asta i-a fost fatal. Numai că nici de aici înainte, chiar și fără liderul întemeietor-mă rog, ăla cunoscut!-asumarea unei ideologii nu se va face explicit, ci prin intermediul unor atitudini față de probleme punctuale. Cum a fost aceasta, a definirii familiei ”tradiționale”. În rest confuzia va continua. Iar USR, și fără Mucușor Dan, tot o bizarerie va rămâne, care nu va propune mare lucru. Pentru că, de fapt, grup de lobby fiind, nu poate produce nimic din ceea ce trebuie să producă, și să ofere, un partid politic.

Niciun comentariu: