sâmbătă, 22 iulie 2017

Războiul, soluția crizei Occidentului?

Poate sunt eu paranoic, poate e doar un presentiment, dar mă tem că nu scăpăm nescărmănați anul ăsta. Faptele: salonul aeronautic MAKS, care se desfășoară la Moscova, se ține ÎNTOTDEAUNA în august. Ei bine, anul ăsta are loc în iulie, se termină mâine. Rușii n-au prezentat, ca niciodată, mai nimic. Nu se vede prea mare antren. Nici comenzi prea multe nu au primit. Nu în ce privește tehnica de luptă. Mai degrabă n-au vrut ei, semn că se așteaptă la belele, și vor să aibă capacitățile de producție gata să răspundă nevoilor armatei ruse.
Faptele: după cel puțin cinci ani, în august, rușii organizează pe granița de vest o aplicație-monstru, împreună cu Belarusul, care implică 120.000 de oameni, plimbați dintr-o parte în alta a Rusiei, și, atenție, unități de rachete strategice, Topol M și Yars.
Faptele: în Europa sosesc masiv militari și tehnică de luptă americană. Ultima oară a venit o navă de tip Ro-Ro, cu deplasament de vreo 55-60 de mii de tone. Un portavion pus la slăbit, dar mai cu milă. Și-a descărcat fieroteniile prin țările baltice. Militari americani și europeni sunt dislocați în Est, sub pretextul ”antrenamentelor de interoperabilitate”, și acolo rămân! Ați auzit să fi plecat vreun american din România după manevrele din ultima vreme?
Faptele: nave americane la Odesa, probabil și un distrugător Aegis. Drone americane supraveghează intens Donbassul și Luganskul.
Dacă îi trece prin minte cuiva că recucerirea de către Ucraina a zonei de est a țării, cu ajutor american și NATO, va fi floare la ureche, nu știe pe ce lume trăiește! Iar dacă scopul este recucerirea Crimeei, atunci am pus-o cu toții, ruși, americani, români, germani și de toate națiile! Va fi deranj mare-mare! Pentru că, îmi pare rău, dar numai tâmpiții nu văd că acumularea de oameni și armament în Estul Europei amintește de planul Barbarossa. Vom avea Operațiunea Barbarossa 2.0? Cel mai probabil, da! Și operațiunea asta este pregătită de multă vreme, nu e o încropeală, la repezeală. Înseamnă că a avut aprobarea lui Obama. Victoria lui Trump i-a încurcat pe planificatori. Dar nu i-a făcut să renunțe.
Întrebarea este ce va face Trump? Greu de spus. Și dacă aprobă operația, și dacă o respinge, soarta lui este pecetluită. Dacă o aprobă, cel mai probabil amână deznodământul: înlăturarea de la putere. Dacă n-o aprobă, va fi eliminat scurt. La vârsta lui un infarct nu ridică mari suspiciuni, nu? Oricum, campania dementă de demonizare a lui Trump este menită să justifice oricare dintre opțiunile de eliminare din jocul puterii a actualului președinte al SUA, el fiind ”trădătorul”, omul rușilor.
Întrebarea este: ce anume îi împinge pe americani către o astfel de abordare? De ce vor să-și scoată în exterior, acum, cu orice preț, problemele interne, cum a făcut-o și Hitler? Slăbiciuni economice extreme? Posibile explozii sociale, pe fondul polarizării economice extreme? Conștiința faptului că, dacă nu-i elimină rapid, cu orice preț, competitorii strategici: UE, Rusia și China, slăbiciunile interne îi vor împiedica s-o mai facă? Combinații între ele? Nu știu. Nimeni nu știe adevărata stare a Americii. Asta este marea problemă. Bine, rușii sunt slăbiți, au probleme, pe care să și vrea, nu au cum să le scoată în afară. Dar ceva a tras un semnal de alarmă la Washington, după implicarea Moscovei în Siria. Dar ce anume? Ce au făcut/arătat rușii în Siria, de face urgentă distrugerea ei, indiferent de costuri? Slăbiciunile sunt doar aparente? Sau apropierea prea mare de China este adevărat amenințare?
Dacă alianța tacită China-Rusia este funcțională, SUA și aliații lor se așteaptă ca Beijingul să stea cu mâinile în sân, uitându-se la ei, și trasând pe hartă recompensa pentru pasivitate, în caz că Rusia este învinsă și dezmembrată? Să fim serioși! Chinezii îi vor ajuta masiv pe ruși. Socotelile lor nu sunt deloc în fază cu cele americane. O Rusie care ripostează viguros, și îi pune cu botul pe labe pe atacatori este un ajutor pentru China, care scapă de presiunile Washingtonului și devine jupân în zonă. Asta e mai important pentru China decât ceva teritorii rusești, primite pomană de la americani.
Se joacă periculos, și fără viziune. Se joacă la rupere, din prostie. Occidentul este în criză. Și crede că un război e cea mai bună soluție pentru criza pe care o traversează? Atât mai poate? Unde-i sunt intelectualii? Unde-i sunt diplomații? Doar militarii i-au mai rămas, să-i gândească viitorul? Atunci e jale!

Niciun comentariu: