Noul, și totuși vechiul, Război Rece.

Un scurt scenariu: agentul GRU, care a fost recrutat de britanici, prins de ruși, schimbat acum câțiva ani cu niște spioni britanici ”pescuiți” de FSB, era, în continuare, agent activ rus. Se practică acest mod de a face jocuri operative. Culmea, britanicii le-au inventat, și perfecționat, în WW II. Cu prețul sacrificării a zeci, poate sute de agenți proprii(e drept, nu britanici, ci străini, cetățeni ai țărilor ocupate de Germania nazistă), vezi cazul agenților care, prinși de Gestapo, emiteau codurile care se foloseau în momentul în care emiteau sub constrângere, și, cu toate astea, Londra fie trimeterea noi agenți(cu informații false pentru germani), fie dădea instrucțiuni care deconspirau și alți agenți ai SOE.

Omul de legătură cu Moscova este fata spionului. Agentă rusă, sau sub constrângere, iar nu contează. Britanicii se prind(poate înghițiseră o dumă, care nu le-a căzut deloc bine) și montează operațiunea ”atacul chimic ordonat de Moscova”. Cu un obiectiv secundar lichidarea trădătorului(tipul își trădase noii stăpâni), și cu acela principal de a destructura cât mai multe rețele de spionaj rusești, conduse de ofițeri de dirijare cu acoperire diplomatică. Acum se vede că a fost o acțiune coordonată cu câteva mari țări europene și, evident, cu Washingtonul.

La o analiză atentă operațiunea montată de britanici pare făcută în grabă, sunt multe scăpări, multe improvizații, multe lucruri care nu se leagă în povestea asta. Narațiunea Londrei nu a convins, și nici n-a generat valul de indignare scontat. Multe țări s-au alăturat ”valului de solidaritate” în silă, fără niciun chef. Pur și simplu n-au putut rezista presiunilor Londrei și Washingtonului. Știu că s-au făcut de râs, și asta nu dă bine la imagine. Ca să nu mai vorbim despre faptul că-și văd și ele distruse rețele de culegere de informații din Rusia, organizate la fel cum sunt organizate cele rusești din exterior, cu acoperire diplomatică pentru ofițerii de dirijare. În plus se tem pentru viața cetățenilor ruși recrutați de serviciile respective. Nu e simplu să recrutezi în Rusia, chiar dacă FSB nu e ce-a fost KGB. Nici ăștia de acum nu sunt niște tandri!

În plus, să nu uităm că rușii au o diaspora importantă, și, vorba cuiva, ”spionajul” poate fi privatizat. Adică nu mai este nevoie de ofițeri de informații de profesie, sub acoperire diplomatică. Acum pot fi onești cetățeni, care au emigrat, sau studiază, sau fac afaceri, sau se află în vizită la rude, sau, sau, sau. Dacă americanii pot urmări o sută de indivizi, potențial ofițeri de informații ruși, diaspora rusă din SUA are peste două milioane de membri. Atât!

Acum toți sunt la faza ”Ce făcurăm, mă, nene, mă?!” Adică ceea ce părea o soluție începe să producă tot mai multe probleme. Pentru toți. Cum scriam în urmă cu ceva vreme, creșterea neîncrederii este o imensă eroare a Occidentului. Putem începe un nou Război Rece, deși eu sunt ferm convins că acela vechi încă nu s-a terminat, că acum asistăm la o reanimare a lui. Ca și vechiul Război Rece, opțiunile sunt limitate: îl transformăm în război cald, sau începem destinderea, prin pomenitele măsuri de sporire a încrederii, care înseamnă dialog și respect reciproc în cazul intereselor fiecăruia dintre actorii implicați.

Deocamdată faza destinderii este departe. Confruntarea crește, în condițiile în care dialogul între cei implicați este din ce în ce mai greu de realizat. Suntem, cred eu, pe drumul care duce la o criză similară celei a ”rachetelor sovietice în amplasate în Cuba”. Ea poate fi legată fie de Ucraina, fie de Siria-Iran. Nu știu în ce măsură mai avem lideri politici capabili să gestioneze astfel de crize, și diplomații capabile să le ofere instrumente de negociere. Uitați-vă la serviciul diplomatic al SUA: condus fie de militari, fie de foști șefi ai CIA, populat cu militari și foști agenți ai CIA. Ce fel de diplomație se poate face cu tunul?

Inutil să vă puneți ceva întrebări despre România în acest context. Ea există doar ca sursă de carne de tun, în caz că noul-vechi Război Rece se transformă în război pe bune. Dumnezeu să ne aibă în paza lui! Tenerifeeeee!

O femeie pentru neliniștea noastră.

Dacă vrem să înțelegem ce i se întâmplă României din 2005 încoace, personajul-cheie este Monica Macovei. Ea este sursa schimbărilor care au făcut posibile abuzurile incredibile din acești ani, jaful din bani publici prin intermediul ANRP, MCV, refuzul de a fi primiți în spațiul Schengen, distrugerea clasei politice, de la stânga la dreapta, golirea de conținut a democrației.

Cum a ajuns această femeie, de o răutate înspăimântătoare, să domine atâția ani destinul unei națiuni, cum nici staliniștii veniți pe tancurile sovietice(unii la propriu!) n-au făcut-o? Al cui instrument a fost, până la urmă? Instrumentul răzbunării unei părți a vechii Securități, alungată de la butoane după 1989? Instrumentul unor forțe externe, nu neapărat statale, la început, care urmăreau foloase materiale substanțiale? A fost recrutată de unul sau mai multe servicii de informații din exterior, interesate să controleze România atât în jocurile de putere regionale, cât și la nivelul UE, ținând cont de mărimea dreptului de vot, rezultat al mărimii ei, ca națiune?

Cum a ajuns să reprezinte un procuror comunist o organizație gen APADOR-CH? Totul pare să fi început în 1992, odată cu masteratul de doi ani, făcut la Budapesta, la Universitatea Central Europeană, organizată și finanțată de Soros. Din acel moment începe un formidabil efort de a o impune în viața politică internă, prin intermediul ONG urilor. Găsiți amănunte în biografia ei romanțată-și perfect falsificată!-de pe Wikipedia. Cele mai multe din ONG urile alea care au propulsat-o sunt sucursale ale unor servicii secrete din străinătate, și sunt finanțate pe față din bani publici.

Au existat încercări de a prezenta celor de afară adevărata față a Monicăi Macovei, minciunile și golurile din biografie. Pe Rodica Stănoiu acest gest era să o coste libertatea. Pe alții, se pare, i-a costat cariera, poate și libertatea. Oricum, are o listă de astfel de ”crime” la activ, inclusiv folosind arhiva SIPA.

În biografie momentul în care devine ministru al justiției în guvernul Tăriceanu sună așa: În ziua de 25 decembrie 2004, Macovei era la Breaza, cu părinții și cu fiul ei. Se întorsese pentru vacanță din Bosnia. Conform propriei mărturii, a fost sunată insistent toată dimineața de un număr necunoscut și când a răspuns într-un final, a fost uimită că vorbea cu președintele proaspăt ales, Traian Băsescu. Acesta i-a cerut să accepte portofoliul justiției în guvernul Tăriceanu, care avea să fie anunțat a doua zi.[7]

Macovei s-a consultat cu două persoane, cu Manuela Ștefănescu, de la Apador-CH, care a sfătuit-o să nu părăsească societatea civilă, și cu Alina Mungiu-Pippidi, care a îndemnat-o pe un ton imperativ să accepte. În aceeași zi, Macovei a condus până la București, unde s-a întâlnit cu Băsescu.[7][8] Pe 26 decembrie 2004, Călin Popescu Tăriceanu a anunțat componența guvernului.[10]

Pe 29 decembrie noul cabinet a depus jurământul. Traian Băsescu i-a mulțumit personal în alocuțiunea sa: „O mențiune specială fac pentru ministrul Justiției. Îi mulțumesc doamnei Monica Macovei că a acceptat să fie membră a Guvernului României, dânsa fiind un om neangajat politic. Am dorit ca prin desemnarea ei în funcția de Ministru al Justiției să dăm Justiției un semnal de neangajare politică. Eu cred că Justiția trebuie să înțeleagă că, începând de astăzi, nu mai este o anexă a politicienilor, ci este în slujba legii.”[11]

După ceremonie, în aceeași zi „ni s-a spus plecați fiecare la minister și preluați ministerul. Nu-i cunoșteam pe colegii de cabinet. Concret cum faci să preiei un minister, am întrebat eu. Și mi s-a spus: «Du-te și preia». Aveam și serviciul secret SIPA. Și întreb: păi și un serviciu secret cum se preia? Concret. Așa că m-am suit tot în mașina asta, împreună cu Renate Weber care fusese numită consilieră la Cotroceni, și l-am sunat pe Cristian Diaconescu, care era ministrul Justiției. [...] am intrat în birou, unde mă aștepta Diaconescu, cu care am stat de vorbă jumătate de oră. Mi-a dat un sfat: «să nu semnezi fără să te uiți înainte».”[7]

Ce nu se spune în această însăilare este numele personajului care a pus-o pe Macovei pe lista Guvernului. Să fim serioși! băsescu avea, atunci, o singură țintă: pizda lui Udrea! Cine este, deci, personajul? Sigur nu este din servicii: ele au avertizat asupra individei, și a consecințelor ascensiunii sale la putere. S-ar părea că și-au și luat-o pentru asta, vezi ascensiunea lui Coldea, care și ea trebuie autopsiată!

Ce rol a jucat în acest context Franco Frattini? Viteza cu care au fost adoptate, după numirea ei, schimbările la legile Justiției, dar și la legile proprietății, dovedește premeditare. Nu dezbatere publică, nu ”câinele ongist de pază a democrației”, nimic! O unanimitate de care nici Ceaușescu n-a avut parte! Ce rol a jucat legătura ei cu Biserica Greco-Catolică, pe care a reprezentat-o în procesele de recuperare a proprietăților trecute la BOR după 1948?

Cum se face că această individă se bucură de un statut de imunitate, și de impunitate, de care nu se bucură nici măcar băsescu, sau Coldea, care au mai fost deranjați, fie și demonstrativ, de dragul ”egalității în fața legii”? Ce rol au jucat serviciile secrete românești ”reformate” de băsescu, cui ajutor american, în protejarea și promovarea ei la Bruxelles? Cum a ajuns Kovesi în atenția lui Macovei? Cine i-a pus-o în brațe pe Zeița Anticorupției?

Sunt lucruri care trebuie lămurite. Urgent. Și demontat acest mecanism al răului, intern și de la Bruxelles, care face atâtea pagube României. Iar băsescu, Tăriceanu, Maior, Mihai Răzvan Ungureanu și alții, implicați în susținerea acestei ticăloase, au de dat explicații. Inclusiv în fața legii! Pentru înaltă trădare! Dar nu se mai fac minuni în ziua de azi...